Omul de afaceri Ciprian Faraon va candida independent la alegerile locale, pentru Primăria Sibiu, susțin surse politice locale. Fostul liberal nu a confirmat, însă nici nu a dezmințit informația. ”Nu pot confirma această informație, dar este adevărat că cochetez cu ideea. Deocamdată nu sunt decis 100% să fac acest pas. Pot confirma însă că nu sunt afiliat niciunui partid politic și intenționez să rămân așa. Deocamdată continui să-mi dedic o parte din activitățile zilnice mediului de afaceri local, încercând să ajut antreprenorii sibieni cu experiența mea profesională, prin intermediul InfoBiz și a Patronatului IMMpact al intreprinderilor mici și mijlocii. Promit că dacă mă voi decide să candidez veți fi primii care veți afla”, a precizat Ciprian Faraon. Sursele noastre spun că omul de afaceri ar urma să fie susținut de trei partide care ar urma să se prezinte la locale, în municipiul Sibiu, doar cu listă pentru Consiliul Local.
Cine e Faraon
Sibianul a intrat in politica locală în 2014, fiind vicepreședinte al organizației județene PNL Sibiu și președinte al Organizației Oamenilor de Afaceri a PNL Sibiu până în anul 2017 când și-a dat demisia din toate funcțiile deținute, iar în 2018 a fost exclus din PNL. Faraon a făcut parte din Consiliul de Administrație al Aeroportului Sibiu, cu un mandat de 4 ani, fiind înlocuit după ce a intrat în conflict cu președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean. A fost unul din criticii ideii de cesionare a unor imobile ale aeroportului, solicitare cerută cu insistență de președintele CCIA, Eugen Iordănescu. Faraon are 43 ani, este antreprenor, președinte al Centrului INFOBiz, președinte executiv al Patronatului Județean al Intreprinderilor Mici și Mijlocii din Sibiu – IMMpact și este specializat în științe economice și management. Este atestat MBA de către HEC Montreal – Centre D’Etudes En Administration Internationale și Universitatea din Ottawa – ”School of Management”, având diploma de studii academice postuniversitare – MBA, eliberată de Școala de Studii Academice Postuniversitare de Management din cadrul Academiei de Studii Economice București (ASE). Deține totodată un Master în management electoral la Școala Națională de Studii Politice și Administrative București (SNSPA). În calitate de om de afaceri a dezvoltat mai multe activități, in Sibiu și București, în domenii precum turismul, marketing-publicitate, consultanță și producție, iar conform ultimei declarații de avere depusă în perioada în care era în Consiliul de Administrație al Aeroportului Sibiu deținea mai multe imobile, terenuri și locuințe.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: primar , Sibiu , alegeri , candidatura
Vizualizari: 5303


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Maria
Acum 3 ore
CA
Acum 3 ore
Vreau sa ma pensionez la 48 de ani
Acum 5 ore
Tatì acele parcări au rampa L nu XXL
Acum 5 ore
HBomb