Sâmbătă,
15.08.2020
Ploi Usoare
Acum
18°C

Prânz în patria semi-preparatelor

19 Iulie 2020 20:40

Prânz în patria semi-preparatelor

Să găsești un restaurant nou în Sibiu pe seceta asta e o misiune aproape imposibilă. E și de înțeles de ce nu se încumetă mai mulți mușterii la testat investiții în restaurante, când nu știi dacă mâine te mai poți baza măcar pe terasă, sau urmează alte trei luni cu lacătul pe ușă, cine e nebun să bage bani în Horeca astăzi? Prin urmare, sarcină foarte dificilă, și nou, și cu terasă ca să ai unde lua masa, de unde atâtea pretenții. Am pornit din redacție cu gândul să opresc la un nou stabiliment deschis pe str. Dima, descoperit pe Facebook. L-am găsit, doar că nu era un nou restaurant, ci unul vechi, de care am mai scris, care a modificat un pic meniul și a încercat un stunt de marketing. Aș fi încercat noul meniu și doar pentru drumul făcut până acolo, dar la intersecția cu Calea Cisnădiei se lucra în regim de al treilea război mondial, praf, gălăgie, înghesuială, așa că am renunțat.

Și cum mă întorceam eu cu coada între picioare pe Calea Cisnădiei îmi sare în ochi o firmă de un galben pe care nu aveai cum să îl ratezi, chiar la parterul blocului lipit de Casa de Asigurări, Proper Pizza Sibiu. Chiar dacă nu aveau terasă unde să mănânci, lihnit fiind am zis că abuzez una din băncile din părculețul apropiat și o transform temporar în loc de luat masa, așa că am luat meniul la puricat, să vedem cu ce potolim căpcăunul. Primul lucru care mi-a plăcut, faptul că fac pizza mică. Rar sunt atât de înfometat încât să termin o pizza normală, tot timpul îmi e ciudă că rămâne și s-o mănânc rece nu-i chiar pe gustul meu. E primul loc în care am găsit pizza mică și la un preț decent, 14-15 lei.

„Meniul” e foarte stufoșel pentru o pizzerie de parter de bloc. Pe lângă selecția foarte largă de pizze, de la Proper mai poți lua câteva feluri de paste, inclusiv lasagna, și cam tot ce găsești congelat în frigiderele de la Metro, de la inele de ceapă la aripioare picante, inele de calamar, cașcaval pane, până și creveți crispy. Au și deserturi, au prețuri rezonabile și au chiar și meniuri de copii, dacă obișnuiți să îi hrăniți cu congelate.

Am comandat o pizza mică Breakfast, cu mozzarela, ou bătut, bacon și cârnăciori și un Mixt Platter, un „cu de toate” ca să încercăm cât mai multe preparate. Le-am „pozat” imediat cum le-am luat, pe prima bancă din apropiere, ca să nu stric aspectul comercial pentru că bănuiam că nu voi ajunge cu ele la birou în aceeași formă.

În mixt platter am găsit 3 bucăți de pui crispy, 3 aripioare, 5 nuggeturi și 4 onion rings alături de cei mai fazi și lipsiți de gust cartofi prăjiți dintre toate pungile congelate din magazin. Cărnița a fost ușurel mai gustoasă decât cartofii dar de gustul de semipreparat nu am scăpat nicicum. Ce a salvat întregul preparat a fost sosul de usturoi, îndrăznesc să spun că este unul dintre cele mai bune pe care le-am mâncat în Sibiu, care a făcut digerabil chiar și acest meniu de congelate.

Sunt aproape convins că aluatul de pizza vine și el congelat și direct format, pentru că în momentul în care s-a răcit, s-a întărit într-un mod care îl făcea greu comestibil rece. Dar cald a fost o pizza decentă, n-aș zice chiar nu dacă s-ar ivi din nou ocazia unei pizza mici.

Cu un Pepsi și un sos de usturoi extra m-a costat 48 de lei. Două feluri, la banii ăștia în Sibiu, nu prea ai ce comenta. Și totuși, chiar totul să vină din congelator?

Comentarii

1 comentarii

Sorin 00098

Acum 3 săptămâni

Daca mai adaugi si gustul de carton al cutiei ai toate aromele posibile.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus