Sâmbătă,
19.09.2020
Innorat
Acum
12°C

Titularizare2020: Peste 100 de contestații depuse, cele mai multe la Educație Fizică și Sport

05 August 2020 13:14

Titularizare2020: Peste 100 de contestații depuse, cele mai multe la Educație Fizică și Sport

Peste 100 de candidați la examenul de titularizare au depus contestații în urma notelor primite. Rezultatele finale vor fi publicate în data de 11 august.

Astăzi, 5 august s-a finalizat etapa de depunere a contestațiilor la rezultatele obținute de candidații care au susținut examenul de Titularizare 2020. Notele obținute în urma soluționării acestor contestații sunt note finale, indiferent cu cât au fost mărite sau micșorate. Potrivit datelor oferite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, 105 candidați nu au fost mulțumiți de notele primite și au depus contestații.

Cele mai multe contestații (14) au fost depuse pentru notele primite la disciplina Educație Fizică și Sport și la disciplina Limba și literatura română, Pedagogia Preșcolară și Metodica Desfășurării Activităților Instructiv-Educative în Grădinița de Copii (13).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 - 14 august.

Rezultatele finale se afișează la sediul I.Ș.J. Sibiu și pe site-ul www.titularizare.edu.ro, în data de 11 august.

Distribuția contestațiilor pe discipline de concurs:

Disciplina examen

Număr candidați cu note afișate

Număr contestații depuse

Procent din candidați cu note afișate

AGRICULTURĂ - HORTICULTURĂ

1

0

0%

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

1

0

0%

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

2

1

50%

ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ/EDUCAȚIE VIZUALĂ)

9

3

33,33%

ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

1

0

0%

BIOLOGIE

10

1

10%

CHIMIE

5

4

80%

COMERȚ

2

1

50%

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ

4

1

25%

CONSTRUCȚII

2

0

0%

CULTURĂ CIVICĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALĂ

6

2

33,33%

ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POȘTĂ

1

0

0%

ECONOMIE ȘI EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

4

2

50%

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

43

14

32,56%

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT - ANTRENORI

1

0

0%

EDUCAȚIE MUZICALĂ

7

3

32,86%

EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ: MUZICĂ INSTRUMENTALĂ

1

0

0%

EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ

1

0

0%

ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII

2

0

0%

ELECTROTEHNICĂ, ELECTROMECANICĂ

1

0

0%

FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE

1

0

0%

FIZICĂ

4

1

25%

GEOGRAFIE

10

2

20%

INFORMATICA ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

3

2

66,66%

ISTORIE

23

0

0%

KINETOTERAPIE

2

1

50%

LIMBA GERMANĂ MODERNĂ

9

4

44,44%

LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ

46

6

13,04%

LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ

6

1

16,67%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ

6

1

16,67%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

53

9

16,98%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ ȘI ELEMENTE DE DIDACTICĂ GENERALĂ APLICATE DISCIPLINELOR DIN ÎNVATĂMÂNTUL PRIMAR

102

15

14,71

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, LIMBA. ȘI LIERATURA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRADINIȚA DE COPII

23

3

13,04%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDÂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII

1

1

100%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE, LIMBA ȘI LIERATURA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE; INSTITUTORI/ÎNVĂȚĂTORI

6

1

16,67%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRADINIȚA DE COPII

186

13

6,99%

MATEMATICĂ

34

9

26,47%

MECANICĂ

4

0

0%

PEDAGOGIE

1

1

100%

PROFESORI DOCUMENTARIȘTI

1

0

0%

PROTECTIA MEDIULUI

1

0

0%

PSIHOLOGIE

1

0

0%

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

11

0

0%

RELIGIE ORTODOXA

29

2

6,90%

SILVICULTURA

1

0

0%

TERAPIA EDUCATIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ

2

0

0%

TURISM ȘI SERVICII

2

1

50%

ZOOTEHNIE

1

0

0%

Total judet Sibiu

674

105

15,58%

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus