Cu 3,05 milioane lei, județul Sibiu se află pe locul doi la nivel național, după Suceava, la suma totală de bani care a fost donată de cetățeni și persoane juridice, în perioada stării de urgență. La această valoare se mai adaugă 1,62 milioane de lei, donații și sponsorizări în natură, exprimată valoric. Acestea sunt o parte din datele Curții de Conturi, scrise într-un raport care a fost înaintat parlamentului.
Donații în Sibiu, de trei ori peste media națională
Mai mulți bani din donații și sponsorizări s-au strâns doar în județul Suceava (3,79 milioane lei), însă acest județ a fost în acea perioadă principalul focar de infecție cu SARS CoV-2 al țării, iar întreaga atenție la nivel național s-a îndreptat aici. În comparație, în Brașov s-au strâns din donații și sponsorizări 8.000 de lei, în Alba 2,2 milioane lei, în Cluj 2,21 milioane lei, în Iași 1,82 milioane lei. La nivelul municipiului București suma totală în bani strânsă din donații și sponsorizări a fost de 1,89 milioane lei. În total, la nivel național s-au strâns pe perioada stării de urgență 40 de milioane de lei de la persoane fizice și juridice, media națională fiind de 965 mii lei/județ. La donații în bunuri materiale, județul Suceava a primit ajutoare în valoare estimată de peste 9,89 milioane lei, în timp ce Sibiul a primit bunuri în valoare estimată de 1,62 milioane lei.
În acea perioadă, în județul Sibiu, doar Fundația Comunitară Sibiu a reușit să strângă 379 mii lei de la donatori individuali și aproape 2 milioane de lei de la companii private.
Din cele 3,05 milioane de lei, câți bani s-au strâns în județ din donații s-au cumpărat, conform raportului Curții de Conturi, materiale sanitare în valoare de 337 mii lei și echipamente și dispozitive medicale, în valoare de 248 mii lei.
Carantinare de 3.483 de lei / persoană
Raportul Curții de Conturi se referă și la banii acordați pentru persoanele care au fost trecute în carantină, la sosirea în România, din alte țări lovite de pandemie. În total, până la 31 iunie au fost carantinate în Sibiu 1.703 persoane carantinate, pentru care ar trebui să se plătească 6,19 milioane de lei. Rezultă o medie de 3.483 de lei pentru fiecare persoană carantinată în spațiile special amenajate pe bază de contract. Media la nivel național a fost de 3.028 de lei / persoană pentru cele 14 zile de carantină.
34 milioane lei – bani de cheltuială în pandemie
Resursele alocate pentru combaterea epidemiei pe perioada stării de urgență în județul Sibiu au fost de 34,41 milioane lei, ceea ce reprezintă 4,22% din totalul veniturilor județului la 31 iunie, de 816 milioane lei. Banii pentru pandemie au fost strânși astfel: 6,77 milioane – bugetul local, 15,7 milioane lei – bugetul de stat, 7,18 milioane lei – buget CNAS, 3,05 milioane lei – donații și sponsorizări – în bani și 1,62 milioane lei – donații și sponsorizări – în natură, exprimate valoric.
Tipuri de cheltuieli în Sibiu, în perioada stării de urgență:
Achiziții de medicamente – 854 mii lei, din care s-au plătit 541 mii lei.
Achiziții de echipamente/dispozitive medicale – 8,95 milioane lei, din care s-au achitat 3,38 milioane lei
Achiziții de materiale sanitare – 2,79 milioane lei din care s-au făcut plăți de 2 milioane lei
Drepturi salariale specifice acestei perioade – 11,78 milioane lei din care s-au achitat 5,34 milioane lei
Cheltuieli de transport persoane și bunuri – 159 mii lei, bani care s-au achitat integral
Alte cheltuieli – 714 mii lei, din care s-au achitat 579 mii lei.
Cheltuieli cu achiziția/montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante - 837 mii lei
Cheltuieli cu dezinfectarea spațiilor din domeniul public al UAT-urilor - 856 mii lei
Alte tipuri de cheltuieli cu dezinfecția – 24 mii lei.
5 miliarde de lei, suma totală pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie
Curtea de Conturi a înaintat Parlamentului României Raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență. Documentul aprobat de Plenul Curții prin Hotărârea nr. 387/2020 are la bază un control amplu, desfășurat în perioada mai-iulie 2020, la 949 de entități din administrația publică centrală și locală. Pentru a răspunde eficient și rapid solicitării Parlamentului, instituția supremă de audit a mobilizat peste 700 de auditori publici externi.
Cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor de șomaj se ridică la 5 miliarde de lei. Din această sumă, 73% reprezintă plata indemnizației acordate pe perioada suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului (3,69 miliarde de lei), 13% sunt indemnizațiile acordate altor categorii de personal ale căror activități au fost întrerupte ori s-au derulat la un nivel foarte scăzut (662 de milioane de lei), iar 5,3% vizează cheltuielile privind stocurile de urgență medicală (266 de milioane de lei).
Donațiile realizate de Romgaz și Transgaz în perioada stării de urgență:
SNGN Romgaz
Crucea Roșie - 1,250 milioane lei
Spitalul Municipal Mediaș – 1,5 milioane lei
Spitalul Clinic Județean Sibiu – 1,5 milioane lei
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – 1,5 milioane lei
Spitalul Clinic Județean de Urgență Slatina – 1,5 milioane lei
SNTGN Transgaz
Arhiepiscopia Timișoare – 147.000 lei
Societatea Transdisciplinară de Oncologie – 40.000 lei
Direcția de Sistență Medicală Mediaș – 100.000 lei
Fundația Nadia Comăneci – 180.000 lei
Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă – 100.000 lei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , donatii , coronavirus , bani , carantină
Vizualizari: 2933
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Periscop
Acum 1 oră
Excelent +1
Acum 1 oră
Bastiu
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
Emil