Sâmbătă,
01.10.2022
Cer Senin
Acum
18°C

Primul pas către un loc de muncă pentru cinci tineri sibieni din comuna Laslea. „Angajat la mine în sat”, proiect al Asociației Casa Naturii

Primul pas către un loc de muncă pentru cinci tineri sibieni din comuna Laslea. „Angajat la mine în sat”, proiect al Asociației Casa Naturii

Cinci tineri între 16 și 24 de ani care nu urmau nicio formă de educație și nu munceau (tineri NEET- Not in Employment, Education or Training) au fost selectați la începutul anului să parcurgă un program de consiliere vocațională și activitate plătită în ferme din satele lor – Laslea, Mălâncrav și Florești. Tinerii și-au preluat rolul de învățăcei în iunie și încheie în această lună prima lor experiență de muncă legală.

Proiectul „Angajat la mine în sat” și-a propus să demonteze o serie de preconcepții legate de tinerii din medii vulnerabile neîncadrați educațional și economic în societate. Proiectul a mai urmărit să aducă sustenabilitate prin crearea unui pod comunicațional între tineri și potențialii angajatori locali, legătură care să le permită să lucreze împreună și după finalizarea proiectului.

„Angajat la mine în sat” a plecat de la nevoi reale ale satului românesc. Pe de o parte, tinerii fără școală nu găsesc oportunități de muncă în comunitatea lor și ajung să emigreze, accesând muncă necalificată din pricina pregătirii incomplete. De cealaltă parte, fermele mici duc lipsă de resursă umană, lucru care le pune în pericol însăși sustenabilitatea afacerii, într-un context în care producția agricolă locală este vitală la nivel global și, deci, trebuie susținută și încurajată.

Plecând de la aceste nevoi, în afara activității propriu-zise în fermă, tinerii au fost consiliați pentru orientare în carieră, iar fermierii pentru dezvoltarea sustenabilă a afacerilor lor.

De ce ajunge un tânăr să nu mai continue studiile?

Din cei cinci tineri, trei au studii gimnaziale, unul nu a încheiat 8 clase, iar unul nu a fost niciodată la școală. Toți tinerii munceau fie în gospodăriile proprii, fie în economia informală din sat. Mai mult de jumătate provin din familii beneficiare de ajutor social.

Întrebați de motivele pentru care abandonează școala, tinerii au povestit că familiile lor nu își permit să le asigure naveta la liceu în Sighișoara, cel mai apropiat oraș de Laslea. În lipsa transportului public, naveta cu o firmă privată ar costa aproximativ 200 lei pe lună pentru fiecare copil. Un alt motiv de abandon este că tinerii rămân în urmă cu materia încă din clasele mici pentru că își dedică mult timp muncii în gospodărie, iar educația formală este lăsată în plan secund. Visul tuturor este ca la 18 ani să plece să muncească în străinătate, fără să conștientizeze opțiunile reduse pe care le au din cauza startului educațional precar.

Tinerii ajung să perpetueze categoria asistaților sociali nu pentru că nu muncesc, ci pentru că nu există programe strategice care să îi îndrume în a ieși din vulnerabilitate

Toți cei cinci tineri sunt activi și fac munci fizice. Pentru majoritatea dintre ei, includerea în proiectul „Angajat la mine în sat” a fost prima experiență de muncă plătită legal, nicidecum prima experiență de muncă. Un tânăr ajunge ca la această vârstă să fie încadrat în categoria NEET pentru că mai multe instituții eșuează în „amonte”: familia nu consideră importantă educația; programa școlară nu răspunde nevoilor de învățare reale și individuale ale copiilor; biroul de asistență socială din primărie este un serviciu pur birocratic care rezolvă probleme punctuale și nu are o viziune strategică. În ansamblu, instituțiile publice nu găsesc calea de comunicare pe înțelesul acestei categorii de tineri. În anumite contexte se mai adaugă și neîncrederea în potențialul lor, cum au fost unele voci reprezentative pentru comunitate care s-au declarat sceptice că va exista vreun tânăr care să dorească să vină să muncească în proiect. Totuși, au fost și instituții foarte deschise care au oferit ghidaj în asigurarea legalității încadrării tinerilor în muncă, în mod special reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Sibiu și ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu.

Tinerii provenind din familii asistate social sunt cei mai vulnerabili din întreaga categorie NEET

Dificultatea de implementare a proiectului nu a venit din lipsa interesului în muncă din partea tinerilor, ci din marjele rigide oferite de cadrul legislativ. Legea ajutorului social încadrează la calculul veniturilor care atrag ineligibilitatea orice venituri realizate de membrii gospodăriei, cu excepții foarte stricte. Un tânăr care a abandonat școala și vrea să muncească legal va atrage pierderea asistenței sociale pentru întreaga sa familie, părinți și frați. Contrar prejudecăților, pentru o familie beneficiară de ajutor social, mai important decât banii primiți este accesul la asigurarea de sănătate de bază, după cum povestea una dintre mame. În cazul proiectului nostru, soluția identificată pentru a îi încadra legal pe tineri în muncă a fost aceea a obținerii registrelor de zilieri pentru fermierii care îi găzduiau, activitatea de zilier fiind singura opțiune pentru a nu atrage pierderea ajutorului.

Fermierii mici au nevoie de consiliere în afaceri pentru a își transforma pasiunea în agricultură în business sustenabil

Cei trei fermieri care au primit tinerii la muncă activează în comună, în producția lactatelor, a zarzavaturilor și a cărnii de bovine. Toți acești fermieri fac agricultură din pasiune și au cunoștințe temeinice în zonele lor de expertiză. Proiectul a încercat să răspundă nevoii mari de consiliere în gestionarea afacerii, pentru ca micii fermieri să poată viza o creștere strategică a afacerilor lor. Printre nevoile și totodată oportunitățile cele mai mari se numără asocierea micilor producători pentru o mai bună poziționare pe piață, iar consilierea pentru cei 3 beneficiari ai proiectului a pus bazele unei prime astfel de colaborări pentru creșterea vânzărilor.

Care sunt cele mai mari nevoi și cum poate fi continuat proiectul?

Acest proiect este unul pilot, care setează terenul pentru incluziunea socială a tinerilor NEET din medii vulnerabile, în propriile lor sate și în economia locală. Pentru impact pe scară largă, este nevoie de o strategie bazată pe înțelegerea clară a nevoilor din teren. În acest punct, sectorul public, privat și nonguvernamental pot și trebuie să se întâlnească pentru a forma o abordare integrată și pentru a se asigura că pentru fiecare tânăr din cel mai îndepărtat colț de sat a fost depus tot efortul ca acesta să își găsească potențialul și locul în societate.

Implementarea proiectului a fost asigurată de Asociația Casa Naturii, ONG care oferă oportunități educaționale și de dezvoltare copiilor și tinerilor din mediul rural. Pentru mai multe detalii despre proiectele asociației, puteți accesa: https://casanaturii.ro.

„Angajat la mine în sat” a fost finanțat prin programul Ambasadei Republicii Franceze în România și al Institutului Francez din România de Consolidare a societății civile românești (https://ro.ambafrance.org/Apel-la-proiecte-2019-Consolidarea-societa%C8%9Bii-civile-romane%C8%99ti). Opiniile expuse în acest articol nu reflectă în mod necesar opinia finanțatorului.

Asociația Casa Naturii

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 1831

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus