Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Tonetele de porumb care au luat foc aveau autorizație. ISU trebuie să verifice instalațiile

Tonetele de porumb care au luat foc aveau autorizație. ISU trebuie să verifice instalațiile

După ce două tonete de porumb au izbucnit în flăcări în centrul Sibiului, la câteva zile una după cealaltă, autoritățile au demarat mai multe controale, pentru a vedea dacă descoperă nereguli. De asemenea, a fost solicitată intervenția reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, care au rolul de a verifica dacă instalațiile standurilor sunt conforme și în bună stare.

19 tonete dețin în prezent aviz de ocupare a domeniului public, dintre care zece se află în centrul orașului. Două dintre acestea, ambele amplasate în vecinătatea parcării de la Cazarma 90, au luat foc la jumătatea lunii iulie a acestui an. Potrivit Primăriei Sibiu, ambii operatori dețineau aviz, iar specialiștii ISU spuneau că de vină ar fi fost o defecțiune la instalația de gaz.

„După emiterea avizului de ocupare a domeniului public, Serviciul specializat efectuează controale periodice în care verifică respectarea spațiului alocat, curățenia în zonă și protejarea corectă cablurilor de curent care alimentează standurile. Cele două tonete la care s-au produs incidentele dețineau aviz de ocupare a domeniului public, emis de Serviciul de Administrare a Domeniului Public în baza avizelor DSVSA și DSP”, explică Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Sibiu.

Potrivit sursei citate, în urma incidentelor, Primăria Sibiu a transmis la Inspectoratul pentru Situații de Urgență o listă cu operatorii care desfășoară activități de comerț ambulant pe domeniul public pentru ca, în aceste puncte, „specialiștii să verifice dacă instalațiile standurilor avizate corespund din punct de vedere tehnic și sunt realizate în conformitate cu prevederile legale. Prin adresă, serviciul menționat a solicitat ISU Sibiu să comunice rezultatul acestor verificări și dacă este necesară anularea avizului în vreun caz, dar până în prezent nu s-a primit un răspuns”, menționează Mirela Gligore.

Pentru tonetele amplasate pe domeniul public, Serviciul de Administrare a Domeniului Public emite aviz de ocupare a domeniului public, în baza documentului de înregistrare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor emis de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, precum și în baza certificatului privind conformitatea cu normele de igienă și sănătate publică emis de Direcția de Sănătate Publică. Legislația în vigoare nu prevede prezentarea unui aviz din partea ISU în cazul acestui tip de spații de vânzare exterioare. 

Reporterul Turnul Sfatului a solicitat de asemenea un punct de vedere din partea reprezentanților ISU, cu privire la acest subiect.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus