Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Polițiștii germani caută un BMW înmatriculat în Sibiu, cercetat pentru curse ilegale

Polițiștii germani caută un BMW înmatriculat în Sibiu, cercetat pentru curse ilegale

Polițiștii nemți din orașul Augsburg au făcut un apel public prin care cer sprijinul populației pentru identificarea șoferului unei mașini marca BMW, cu numere de înmatriculare de Sibiu, acesta fiind suspect că ar fi luat parte la curse ilegale și ar pus în pericol pietonii.

Conform publicației Augsburger Allgemeine, luni seara, doi șoferi au organizat o cursă ilegală de mașini pe Neuburger Strasse, îngrozind și pietonii și pe ceilalți participanți la trafic. Ziarul citează un martor care a raportat în jurul orei 20:30 cum un BMW și un VW Golf accelerau brusc la o intersecție, după ce semaforul trecuse pe culoarea verde și și apoi au rulat cu viteză mare.

”Șoferul din BMW a pierdut controlul vehiculului său și a ieșit de pe banda de mers, apoi a lovit un coș de gunoi pe trotuar. Potrivit martorilor, o femeie, necunoscută deocamdată, care stătea lângă coș, s-a salvat sărind în lateral, dar a fost rănită”, scrie sursa citată.

În ciocnirea cu coșul de gunoi, oglinda exterioară dreaptă de pe BMW a fost deteriorată și, pe baza urmelor găsite, geamul lateral ar fi trebuit să se spargă, potrivit anchetatorilor.

Mai mult decât atât, marți dimineață, un alt martor a raportat că așteptase la semafor în spatele BMW-ului menționat luni seara. El a confirmat faptele și a putut adăuga că șoferul BMW a lăsat probabil intenționat să derapeze spatele mașinii.

Poliția anunță că BMW-ul e de culoare închisă, posibil albastru, din seria 3 sau 5, cu număr de înmatriculare străin care începe cu SB, care înseamnă „Sibiu” în limba română. Mașina ar trebui să aibă pagubele descrise, potrivit poliției.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 14242

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

X Y

Acum 3 ani

Sunt și Nr de înmatriculare de Polonia care incep cu SB
Raspunde

Augsburger Allgemeine

Acum 3 ani

Rog rectificare: Sursa spune ca femeia implicata NU a fost ranita! "Eine bislang unbekannte, neben der Mülltonne stehende Frau konnte sich nach Zeugenangaben nur durch einen Sprung zur Seite retten, blieb dabei aber unverletzt." unverletzt = nevătămat/-ă Multumesc!
Raspunde

Din D

Acum 3 ani

Poate fi de Italia nr de inmatriculare, nu de Sibiu. Exista placute ale unui jud din Italia cu SB
Raspunde

Dan2 Cp

Acum 3 ani

din cite imi spune un var din italia acolo nu exista JUDETE provincii da regiuni da
Raspunde

Augsburger Allgemeine

Acum 3 ani

@Nicolae Sorin Trinu Sunt numere de inmatriculare cu SB si in Slovacia si chiar si in Germania. Dar nu doar pe aceste doua initiale se bazeaza acest articol. De unde stii tu ca au inventat ei? De unde stii tu daca au trecut sau nu limita judetului? De ce asemenea reactii? De ce insulte? Ti-a trecut vreodata prin mintea aia odihnita ca poate au preluat informatia de la presa germana? De exemplu, chiar asa au declarat politistii germani (eventual numere romanesti). Deci nu este interpretarea jurnalistilor. Deci abtine-te, civilizeaza-te.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus