Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Val de pensionări în învățământul sibian de teama coronavirusului

Val de pensionări în învățământul sibian de teama coronavirusului

Val de pensionări anticipate anul acesta în școlile din județul Sibiu. 12 cadre didactice au cerut pensionarea anticipată, iar 22 de cadre didactice care, inițial au dorit continuarea activității ca titular până la 65 sau prelungirea peste limita de vârstă, au renunțat la această idee și au cerut pensionarea începând cu 1 septembrie anul acesta, potrivit datelor transmise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Multe dintre cadrele didactice care au ales să se pensioneze spun că le este frică să nu se îmbolnăvească. Prof. Constantin Dincă precizează că sunt persoane destul de în vârstă și care suferă de diferite afecțiuni.

Pandemia creată de virusul SARS CoV 2 își pune amprenta pe educație din multe puncte de vedere. Potrivit datelor primite de la IȘJ, de la începutul anului 2020, un număr de 133 de cadre didactice au făcut cerere de pensionare. Pe lângă acestea, 12 cadre didactice au cerut să se pensioneze anticipat, înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare.

„Din luna ianuarie, de când inspectoratul a transmis că începe înregistrarea cererilor de pensionare și până astăzi, 190 de persoane îndeplineau condițiile de pensionare. Din acestea, 57 s-au pensionat cu data de 1 septembrie. Asta înseamnă că, restul de 133 de cadre didactice, fie au cerut prelungire, fie au vrut să rămână până la 65 de ani, conform hotărârii Curții Constituționale. Din aceste 133 de cadre didactice, 103 femei au cerut continuarea activității, ca titular, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, iar 30 au cerut prelungirea peste vârsta de 65 de ani. Din luna iunie un număr de 22 de cadre didactice au făcut cerere de pensionare la limită de vârstă”, spune Constantin Dincă.

Pe lângă aceste cadre didactice mai sunt 12 persoane care au cerut pensionare anticipată, fără a avea vârsta legală de pensionare.

„De exemplu, am coleg care trebuia să iasă la 65 de ani și a decis să se pensioneze cu un an jumătate înainte sau avem un coleg care a ieșit anticipat cu mai bine de patru ani. Din luna iunie când s-a ridicat starea de urgență și până săptămâna trecută, 34 de cadre didactice și-au anunțat pensionarea. Din câte știu, cea mai mare problemă a colegilor este că sunt persoane care în vârstă și care au diferite afecțiuni, unele dintre ele foarte grave și au spus că mai bine se protejează. Cei care s-au pensionat anticipat au preferat să renunțe la o parte din pensie și să-și vadă de sănătate”, mai spune Constantin Dincă.

La ora actuală, în județul Sibiu, nu există posturi neocupate în învățământ.

„Există derogare de la Minister prin care posturile pot fi ocupate prin plată cu ora de către persoane calificate sau necalificate care pot susține examen de angajare în școală. Ultima ședință publică pentru ocuparea posturilor a avut loc în 11 septembrie, iar toate posturile care au rămas neocupate au fost rezolvate de directori. În Sibiu au fost în jur de 45 de astfel de posturi și fracțiuni de posturi, dar la ora actuală sunt ocupate toate”, explică purtătorul de cuvânt IȘJ Sibiu.   

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

4 comentarii

SIM SIM

Acum 3 ani

Oare de ce nu si-au depus dosarele de pensionare la inceputul acestei crize? Banuiesc ca se asteptau ca odata si odata o sa inceapa scoala. Bine ca au stat 6 luni pe bani nostri acasa degeaba iar acum isi depun dosarele de pensionare. Statul ar trebui sa se indrepte impotriva acestor dascali sa recupereze salariile care le-au primit si pentru care nu au muncit. Am observat faptul ca, cu cat stau anumite persoane inchise in casa cu atat sunt mai speriate de covid. Toti angajatii din mediul de stat sunt speriati de covid ca de bombe, la orice instituitie a statului ai merge sunt baricadati ca de razboi. Iesiti oamenilor afara ca nu patiti nimic, asa cum iesim (si cum am iesit) si noi muritorii de rand, care am lucrat non stop in acest interval.
Raspunde

Dan2 Cp

Acum 3 ani

asta e vremea directorilor liber la pile,relatii ca in trecutul apropiat
Raspunde

Eva Eva

Acum 3 ani

Ce faceți atâta caz ! Exista destui de mulți doritori să ocupe posturile, iar moda cu un număr ff mare la plata cu ora se cunoaște. Nu se scot posturi la concurs, deși sunt ore pentru că sunt păstrate la secret de directori in plina armonie cu inspectorii și sunt date apoi cui vor ei. Daca s-ar scoate toate orele, ar fi mai mare concurență la concursuri.
Raspunde

Jo Santos

Acum 3 ani

Pentru cei care au pareri, dar nu stiu mai nimic. Exista o metodologie a miscarii personalului didactic, o lege a educatiei si o hotarare a curtii constitutionale. Cei care au dorit sa continue, sunt de admirat, nu de condamnat. Ei puteau sa-si depuna dosrele de pensionare oricand. Si mai usor cu sa le ia statul banii, pt. ca habar nu aveti daca au predat sau nu online. Ati urmarit evolutia ocuparii posturilor? Au ramas neocupate la chimie, fizica, educator, invatator, educatie fizica, tehnologia informatiei, mai ales pe sate. Nu s-au ocupat, pt ca toti, hop, in Piata Mare, ca suntem finuti de oras. Au fost plasti si necalificati, cu concurs la nivel judetean. Tot au mai ramas posturi. Si asa apare plata cu ora. Aceasta se ia de catre titulari si suplinitori la sfarsitul lunii august, cu cerere. Va rugam sa veniti la concurs stimabililor, posturi vor fi. Daca nu, mergeti in judetele vecine, ca de acolo tot vin in Sibiu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus