Începute în prima săptămână a lunii iulie, lucrările de reamenajare a sensului giratoriu de la Veștem, unul dintre cele mai circulate din țară, se apropie de final.
Lucrările vizează dublarea benzii din interiorul giratoriului și dublarea bretelelor de la intrarea și ieșire din sens, astfel încât se va reduce și dimensiunea interioara a inelului, iar timpii de așteptare pentru șoferi vor scădea simțitor.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au explicat pentru Turnul sfatului că lucrările sunt efectuate sub trafic, însă graficul este respectat și la finalul acestei luni noile facilități ar putea intra în exploatare.
”Ordinul de începere pentru lucrările de reamenajare a sensului giratoriu de la intersecția dintre DN1 și DN7, în localitatea Veștem, a fost emis în data de 06.07.2020 iar durata contractuală a lucrărilor este de 120 de zile. Termenul de execuție este impus de complexitatea lucrărilor și a timpilor de așteptare necesare în procesul de producție care sunt controlate prin numeroase teste de calitate. În plus, lucrările se desfășoară în condiții de trafic intens deci trebuie executate pe secțiuni în așa fel încât să deranjeze cât mai puțin traficul. Tot din acest motiv constructorul este autorizat să lucreze doar 4 zile pe săptămână, toate operațiunile fiind oprite pe timpul weekend-ului”, arată reprezentanții DRDP Brașov.
Iată cum va arăta la final noul sens giratoriu și cum se va putea circula:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: vestem , Sibiu , trafic , știri , sens giratoriu
Vizualizari: 2439
Ultimele comentarii
Acum 24 minute
Un român
Acum 27 minute
Client
Acum 27 minute
Un român
Acum 31 minute
Chris
Acum 39 minute
Chris