Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
4°C

Schimbarea la față a Spitalului Județean Sibiu, amânată: n-a funcționat on-line-ul

Schimbarea la față a Spitalului Județean Sibiu, amânată: n-a funcționat on-line-ul

Lansate cu o întârziere de aproape doi ani, procedurile pentru angajarea constructorilor care să investească opt milioane de euro în reabilitarea Spitalul Județean Sibiu au fost anulate din motive funcționărești: o prelungire de termene n-a mai fost publicată decât după ce termenul inițial a fost depășit.

Zeci de nelămuriri au avut constructorii interesați de lucrările de reabilitare termică a trei dintre cele mai importante clădiri ale Spitalului Județean Sibiu, lucrări pentru care banii din fonduri europene nerambursabile au fost alocați încă din luna mai a anului 2018. Numeroasele clarificări și completări făcute de funcționarii Consiliului Județean Sibiu asupra documentației de atribuire a contractului de lucrări i-au determinat pe constructori să ceară o prelungire a termenului de depunere a ofertelor, stabilit inițial pentru 12 octombrie 2020.  ”Autoritatea contractantă va prelungi termenul limită de depunere până în data de 21 octombrie 2020”, au fost de acord reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, într-un document publicat pe 8 octombrie 2020.

În aceeași zi de joi, prin intermediul Sistemului electronic de achiziții publice – platforma folosită pentru derularea licitației - a fost transmisă spre publicare prelungirea termenelor de depunere a ofertelor, doar că acest anunț a rămas prin cotloanele internetului timp de cinci zile, până să fie publicat. Oricum era deja târziu, deoarece pe 13 octombrie, când a apărut anunțul de prelungire a termenelor de depunere a ofertelor, termenul inițial de 12 octombrie era deja depășit.

După alte două zile au observat acest lucru și reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, cărora nu le-a mai rămas decât să anuleze procedura. ”Autoritatea contractantă a precizat prin răspunsul la clarificări consolidat 2 faptul că termenul limită de depunere a ofertelor e decalează pentru data de 21 octombrie , generând și o erată de prelungire termen încă din 8 octombrie 2020. Erata de prelungire termen a fost publicată însă abia în 13 octombrie, deci după data limită de depunere inițială. Având în vedere că operatorii economici au fost induși în eroare cu privire la data depunerii ofertelor, autoritatea contractantă anulează procedura și decide reluarea acesteia”, se arată în anunțul publicat pe 15 octombrie de funcționarii Consiliului Județean Sibiu.

După alte aproape trei săptămâni, prin intermediul Serviciului electronic al achizițiilor publice a fost lansată din nou procedura de atribuire, termenul limită de depunere a ofertelor fiind stabilit de această dată pentru ziua de 7 decembrie 2020. Funcționarii CJ Sibiu estimează că vor finaliza evaluarea ofertelor depuse la începutul lunii martie a anului viitor.

Întârziere de aproape doi ani

Sursa principală a fondurilor pentru achitarea lucrărilor de reabilitare termică și modernizare a Spitalului Județean Sibiu este cea a fondurilor europene nerambursabile (echivalentul a peste 43 de milioane de lei, din cele 50 de milioane de lei cât reprezintă valoarea totală a proiectului, în care sunt incluse și proiectarea tehnică, asistența de specialitate etc). Contractul de finanțare a fost semnat în luna mai a anului 2018. Atunci, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu estimau că vor finaliza proiectul tehnic până la finele anului, astfel încât în primăvara lui 2019 să atribuie contractele de execuție (cele scoase acum din nou la licitație), iar lucrările să fie finalizate în toamna anului 2021.

Lucrări de peste 39 de milioane de lei. Fără TVA

Clădirea ”spitalului nou” (cea în care funcționează maternitatea), clădirea blocului chirurgical și cea a secției de dermato-venerice sunt vizate de contractul împărțit în trei loturi. Cu o suprafață utilă desfășurată de peste 21.000 de mp, cele trei pavilioane ale Spitalului Județean din Sibiu vor avea în urma lucrărilor un nou aspect, ca urmare a termoizolării exterioare și a refacerii fațadelor. Totodată, lucrările de reabilitare prevăzute în caietul de sarcini includ refacerea integrală a instalațiilor de apă-canal, termice, ventilație, electrice, cu realizarea de noi trasee acolo unde este cazul, reparații tencuieli, pardoseli interioare în zonele de intervenție, amenajarea grupurilor sanitare, dar și recompartimentări interioare.

Săli de curs în loc de magazinul-restaurant

Lucrările mai prevăd și amplasarea de sisteme de aer condiționat în cele trei clădiri, dar și forarea a 15 puțuri de mare adâncime pentru construirea unor pompe de căldură. Cu ajutorul acestora, se estimează că din energia utilizată pentru întreținerea celor trei clădiri, procentul de energie regenerabilă va fi cuprins între 17%, în cazul clădirii Spitalului nou, și peste 50%, în cazul clădirii care adăpostește Secția dermato-venerice. De altfel, clădirile vor avea un sistem automatizat de management al climatizării. 

Pentru clădirea maternității va fi amenajat și un lift, iar tot aici vor fi create săli de curs și pentru raportul de gardă în locul ocupat în prezent de magazinul-restaurant. 

Simulare a ”spitalului nou” după finalizarea lucrărilor de reabilitare

Termene diferite

Lucrările au fost scoase la licitație pe loturi, câte unul pentru fiecare clădire de reabilita. 19,9 milioane de lei, fără TVA, este valoarea estimată pentru ”spitalul nou”, unde termenul de execuție este prevăzut a fi de cel mult 15 luni. Același termen este prevăzut și pentru blocul chirurgical, unde lucrările sunt estimate la 16,5 milioane de lei, fără TVA. În fine, în cazul clădirii Secției dermato-venerice, termenul de execuție este estimat la zece luni, iar valoarea lucrărilor – la 2,4 milioane de lei, fără TVA.

Cinci ani este garanția solicitată pentru lucrări.

 

Clădiri de peste 100 de ani

Cu excepția ”spitalului nou” – clădirea Maternității ridicată în 1984 -, celelalte două pavilioane au peste 100 de ani de când au fost construite. Clădirea blocului chirurgical datează din 1913, iar cea a Secției clinice dermato-venerologie a fost ridicată în 1904, potrivit autorităților județene.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2747

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Citizen X

Acum 3 ani

Este cineva penalizat / concediat / tras la raspundere? Bineinteles ca nu, functionarii publici sunt intangibili, indiferent cat de incompetenti si prosti sunt.
Raspunde

Fin Time

Acum 3 ani

E doar un mic exemplu de incompetenta , la nivel național sunt sute de exemple de acest gen! Dar la noi societatea civilă nu reacționează , pe noi ne interesează sa-l dam in gât pe vecinul care nu poarta masca, vezi comentacul cu nick Kokos care pârăște aici tot ce mișcă in oraș , in loc sa sărim și sa-i luam la întrebări pe cei care-și bat joc de banii și viitorul nostru!
Raspunde

Ovidiu Tomulețiu

Acum 3 ani

Aveți o adevărată obsesie cu ,,schimbarea la față”. În cazul în speță, nu fața spitalului e musai să fie schimbată, ci însăși alcătuirea sa. în profunzime!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus