Adrian David a părăsit conducerea Serviciului public județean Salvamont Sibiu, după 16 ani de la preluarea acesteia.
Adrian David (foto stânga) a plecat prin transfer din funcția de șef al serviciului aflat în Consiliul Județean Sibiu, au confirmat – pentru Turnul Sfatului – surse apropiate. Transferul său a fost acceptat începând cu data de 10 noiembrie 2020.
Absolvent al Facultății de Montanologie, Adrian David (54 de ani) a fost numit și – mai apoi – a câștigat concursul pentru șefia serviciului în noiembrie 2004, fiind membru al echipelor de patrulare pe munte din 1988. În timpul mandatului său a fost construită baza de salvare de la Bâlea Lac, dat în folosință noul refugiu de la Călțun, iar Salvamont Sibiu a primit acreditarea de furnizori de formare profesională pentru salvator montan.
”Începând cu data de 10 noiembrie contractul meu de muncă cu Consiliul Județean Sibiu - Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu încetează prin transfer. Închei astfel o activitate de 32 de ani la Salvamont Sibiu”, a fost scurtul anunț făcut public de Adrian David
În prezent, Serviciul are 18 salvatori montani angajaţi organizaţi în două formaţii de salvare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Salvamont , Sibiu , transfer , Adrian David
Vizualizari: 6565
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
O sibianca
Acum 6 ore
Eu
Acum 6 ore
Kokos
Acum 6 ore
LOL
Acum 7 ore
Hermannstadt