Deputatul de Sibiu, Dan Barna, copreședinte al USR PLUS anunță că prima întâlnire a celor care vor alcătui o coaliție de guvernare a avut lor prin intermediul liderilor lor, în prezența președintelui Klaus Iohannis.
Primele discuții au avut loc joi dimineața, anunță Dan Barna întâlnirea la care au participat Ludovic Orban, președintele PNL, și Kelemen Hudor, liderul UDMR.”La prima parte a întâlnirii a participat și presedintele Klaus Iohannis. Nu s-a discutat despre poziții sau nominalizări de miniștri, fiind discutate doar alternative posibile de calendar pentru finalizarea procesului ce demarează sâmbătă”, a arătat Barna, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Liderul USR PLUS, care a primit din partea sibienilor al doilea mandat de deputat, a arătat că discuțiile au inclus și algoritmii pe baza cărora, în cele din urmă, va funcționa coaliția. ”Am discutate necesitatea respectării ponderilor de reprezentare rezultate în urma votului de duminică și a principiilor de colaborare loială și corectă. Ne dorim ca aceste discuții să se finalizeze cât mai repede cu un acord și după învestirea noului parlament să avem și noul guvern. În același timp suntem hotărâți să dezbatem cât timp este nevoie pentru a ne asigura că mandatul reformist dat de alegătorii USR PLUS se va regăsi în mod semnificativ în programul și structura guvernului și a viitorului parlament”, a adăugat Barna.
Discuțiile între PNL, USR PLUS și UDMR vor continua sâmbătă și vor avea în vedere prioritățile programului de guvernare al viitorului, structura guvernului și structura majorității parlamentare, a mai anunțat deputatul de Sibiu.
Sursa foto: cursdeguvernare.ro
Tag-uri: hunor , Barna , Iohannis , guvernare , orban , discutii , coalitie
Vizualizari: 948
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Silviu
Acum 2 ore
Master sef
Acum 2 ore
Claus
Acum 2 ore
Elena
Acum 3 ore
Yyy