Vineri,
14.02.2025
Cer Senin
Acum
5°C

VIDEO/ Îngerul în alb, Elena Țega, la 100 de ani: Mi-am pus traista, aparatele pentru injecții și am plecat pe front

VIDEO/ Îngerul în alb, Elena Țega, la 100 de ani: Mi-am pus traista, aparatele pentru injecții și am plecat pe front

Într-un apartament mic și simplu, dintr-un cartier mărginaș, Sibiul își are una dintre comorile istoriei. Ea este căpitan Elena Țega, „îngerul în alb” sau „buni”, cum îi spun vecinii. Este veteran de război. Avea puțin peste 20 de ani când a fost trimisă în infernul de pe front, în Cel de-al Doilea Război Mondial. Anul acesta, în 25 decembrie, chiar în prima zi de Crăciun, doamna Elena împlinește 100 de ani. Academia Forțelor Terestre din Sibiu și Asociația Militarilor Veterani AMVVD duc mai departe, în aceste zile, tradiția de a colinda veteranii, „icoanele din ferestre”, cum îi numesc. Pentru Elena Țega, însă, au pregătit anul acesta o surpriză specială. Un brad a fost împodobit în fața geamului său, iar în el au fost puse globuri cu zeci de mesaje de la militari, oameni simpli, sibieni și de la oricine a auzit despre eveniment și a dorit să-și arate prețuirea și respectul pentru unul dintre oamenii care și-au iubit atât de mult țara, încât, la o vârstă fragedă a plecat pe front, acolo unde moartea nu ține cont de nimic.

În seara de 15 decembrie mai mulți tineri militari s-au strâns sub geamul bunicii Elena pentru a împodobi bradul adus cu o seară înainte. Au pus în el globuri prețioase, personalizate cu mesaje profunde scrise de militari, de sibieni și de oricine a auzit de povestea Elenei Țega, un înger în alb, născut în prima zi de Crăciun și care anul acesta împlinește 100 de ani.

„La mulți ani doamna Elena. Împliniți 100 de ani. 100 de primăveri de când ne țineți în inima dumneavoastră de veteran de război și vegheați acest neam, dăruind mereu iubirea de țară, izvor veșnic nesecat al inimii dumneavoastră. Sunteți un exemplu pentru noi, pe care fiecare român adevărat trebuie să-l cunoască și să-l urmeze. Vă mulțumim! Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu zile senine, sănătate și belșug de fericire”, este un mesaj citit sub geam de unul dintre militari. Emoția pură a bătrânei și lacrimile de bucurie vărsate în momentul în care militarii au colindat-o au umplut momentul de magia despre care se vorbește atât în luna decembrie.

De mică i-a plăcut să-și petreacă timpul în spital, printre doctori

Elena Țega s-a născut la Drăgășani, în data de 25 decembrie 1920, într-o familie care a mai avut șapte copii. Au fost trei fete și cinci băieți. Copilăria i-a fost frumoasă și liniștită și „buni” povestește că i-a fost drag să lucreze în spital. Așa au remarcat-o medicii și i-au propus să facă un curs de asistente medicale și să meargă la București.

„În Drăgășani sunt născută și eu de mică mergeam foarte mult la spital și ajutam și m-a iubit foarte mult directorul. Și-mi spunea, măi Lenuța, tu aici trebuie să lucrezi. Eu nu puteam, nu aveam școala aceea de soră (n.r. soră medicală), dar m-am ridicat prin muncă și prin dedicare”, spune „buni”.

Își închide apoi strâns ochii și cu mâna dreaptă își atinge fruntea în căutarea amintirilor.

„Era doctorul Roșescu, iar șeful meu era doctor colonel Zamfir Zamfirescu. Au adus la spital în Drăgășani răniți din război. Am făcut cursul de soră și i-a plăcut așa mult de mine, încât mi-a spus că sunt o fată deșteaptă și e păcat să nu rămân în spital”, își continuă „buni” povestea.  

Amintirile ei sunt amestecate. Prin atâtea a trecut în cei 100 de ani de viață, iar emoția pe care a simțit-o în momentul în care militarii de la AFT au colindat sub fereastra ei este încă vie și-i face vocea să tremure. Își amintește numele doctorilor cu care a lucrat. Colonelul Zamfir Zamfirescu este numele cel mai prezent în amintirile bunicii, apoi doctor Ilie, doctorul Petrescu, doctorița Ghica care era de fapt, prințesa Ghica. Ea lucra ca medic radiolog, cu aparatele cum spune buni Elena.

„Prințesa Ghica m-a iubit ca pe fata ei. Eram o fată cuminte și mă interesa”, rostește cu entuziasm.

Singura fată din Drăgășani care pleacă pe front

Pe front a ajuns la sfârșitul lunii august 1944 și a stat opt luni. Avea puțin peste 20 de ani și era singura fată din cele care au făcut cursurile de asistente la Drăgășani, care pleca în infernul războiului și al șaselea membru al familiei sale. Toți cei cinci frați ai ei erau pe front.

„Nu poți să faci asta dacă nu ai suflet, dacă nu ai dragoste de țară și eu îmi iubesc țara asta foarte mult. Am plâns când m-au colindat la geam. Uniforma lor mi-a amintit cât de mult au pătimit, săracii”, spune buni Elena cu un patos pe care rar îl întâlnești.

În urmă cu patru ani, în anul 2016, profesorul Dan Ramf a vorbit mai multe zile cu bunica Elena și a realizat un interviu de excepție pe care l-a publicat în volumul „Bunicii noștri, eroii noștri” în care buni Elena povestește momentul plecării ei pe front.

„La sfârşitul lui august 1944 a venit la noi colonelul Stochiţoiu cu ordinul de mobilizare pentru mine, plecam pe front ca sanitar. Tata era trist, mama plângea de se rupea cămaşa pe ea, tăticul l-a întrebat pe acesta:

„-De unde a venit ordinul, dacă nu se poate amâna, cum să plece Leana mea?”  Răspunsul a fost scurt:

„-Domnule Gogâlea (n.r numele de familie al părinților ei) e ordin, lucrurile astea nu se pot discuta”. Aveam instrucţiunile scrise pe biletul de mobilizare:

 „Veţi fi primită în gară de autorităţi, te vei da jos ultima din tren şi vei scoate o batistă albă”. Când am plecat din Drăgăşani tata s-a urcat în tren şi m-a dat în grija unei familii care mergea la Bucureşti spunându-le:

„-Vă rog aveţi grijă de ea, e fiica mea, este mobilizată pentru front”. Apoi s-a întors către mine, mi-a luat capul în mâini şi mi-a spus:

 „-Să fii aşa cum ai fost şi aici, cu capul pe umeri, să fii cuminte şi să-ţi faci datoria”! Vorbele astea nu le-am uitat niciodată.

Am ajuns dimineaţa în Bucureşti, trenurile aveau întârzieri, circulau greu. În Ploieşti trenul a fost oprit pe câmp, americanii bombardau oraşul. Dimineaţa pe la orele 11.00 am ajuns în sfârşit la Bucureşti, am coborât pe peron cu o batistă albă în mână, acolo mă aştepta prinţesa Suciu Elisabeta. Era o doamnă la vreo 60 de ani, care-mi spune:

„-Pe tine cine dracu te-a adus aici”?

 Pe mine m-a pornit un plâns, prinţesa și-a dat seama de vorbele sale şi m-a liniştit. Împreună am mers acasă la dânsa, acolo guvernanta mi-a dat de mâncare, am făcut o baie şi m-am culcat. La orele 13 m-a trezit guvernanta şi împreună cu prinţesa am mers la spitalul „Regina Maria” să vedem dacă nu figurez pe lista lor. Nici nu am ajuns bine acolo, că iar au început  bombardamentele, ne-am ascuns într-un adăpost la Gara de Nord. După ce s-au oprit, am mers la spital, acolo veneau Salvările, plecau, a căzut o bombă pe spital şi evacuau răniţii. Am dat şi eu imediat ajutor, în timpul acela prinţesa a mers să mă caute pe liste. Spitalul avea pe el pusă o pânză mare cu o cruce roşie pe ea, dar tot a lovit-o bomba. De aici am fost trimişi la minister, dar nu m-au găsit nici aici. Atunci prinţesa a vorbit cu ministrul în persoană, care i-a spus:

Foto credit: Ionuț Văidean

 „-Ţine-o la dumneata până vom vedea ce  vom face cu ea”. Au trecut câteva zile(vreo 4?) până s-au limpezit apele şi am plecat pe front.

La începutul lui septembrie m-am prezentat la Gara de Nord, acolo erau prezente oficialităţi ale statului român, MS Regele Mihai, Regina mamă Elena, ministrul apărării şi câţiva comunişti. Regele Mihai era îmbrăcat în uniformă militară şi era frumos foc! Regina Elena era îmbrăcată întru-un costumaş gri deschis, pe cap avea o pălărie şi purta ochelari de soare. La plecare, dânsa m-a pupat pe frunte şi mi-a spus:

„-Să faceţi cinste şi mai departe”! Am fost aşa de emoţionată! Imediat am fost repartizată la Spitalul 4 A de Campanie, echipa de medici era condusă de medicul chirurg Zamfir Zamfirescu, ajutat de medicul internist Ilie Petre, de doctoriţa prinţesă Maria Ghica, de prinţesa Bălan care era tot soră medicală ca şi mine. Mai aveam în ajutor câţiva brancardieri. Prinţesa Ghica era medic anestezist, avea cam 38 de ani, iar prinţesa Bălan în jur de 40 de ani. Înaintea noastră a sosit un tren de militari, apoi am plecat noi, cu trenul sanitar numarul 17 spre Banat.

După ce s-au făcut prezentările, primele cuvinte ale şefului nostru au fost:

„-Fetelor, noi tratăm omul, nu naționalitatea, răniţii nu sunt vinovaţi pentru faptele conducătorilor, noi ne facem datoria cu suflet curat indiferent că e român, neamţ, ungur, rus sau evreu”! Aceste vorbe bunica Elena le-a repetat cu admiraţie în timpul întâlnirilor cu dânsa, şi azi după mai bine de 70 de ani, bunica admiră umanismul şi omenia medicilor de altă dată. Când am ajuns în zona Aradului ne-au dat jos din trenul 17 şi ne-au pus în maşini”, fragment din interviul publicat de profesor.  

„Când îi vedeam pe soldații răniți mă gândeam la frații mei”

La Sibiu s-a mutat cu familia după terminarea războiului, în anul 1947 și a ieșit la pensie de la fabrica „Drapelul Roșu”.

Acum, la 100 de ani, amintirile îi revin după intensitatea momentelor trăite. Unele sunt atât de bine întipărite în mintea bunicii Elena, că le tot repedă cu aceeași profunzime în voce, de parcă le-ar spune pentru prima dată.

„Mi-am pus traista, aparatele pentru injecții și ce mai aveam nevoie și am plecat. Am ajuns până în munții Tatra, acolo unde s-a ridicat drapelul păcii. Îmi amintesc că m-au luat și pe mine băieții în brațe și m-au aruncat sus”, spune buni.

Nu i-a fost greu să îngrijească răniții și i-a plăcut că făcea bine.

„Când îi vedeam pe soldații răniți mă gândeam la frații mei, pentru că toți cei cinci frați erau pe front. Pe cel mai mic dintre ei l-am întâlnit în Cehia. O singură dată am plâns și atunci mi-a dat colonelul Stochiţoiu două palme. Nu trebuia să ne pierdem cu firea, dar eu mă gândeam la frații mei. De atunci n-am mai plâns. Primul meu rănit pe care l-am îngrijit a fost un soldat din Craiova. Îmi amintesc că stătea pe jos cu piciorul și-și târâia piciorul. Am donat sânge pentru el și un soldat din Cluj. Cel de la Craiova mi-a promis că mă va vizita după război. Și a făcut-o. A venit la Drăgășani pentru mine și mi-a mulțumit”, mai spune buni.

Momentele de care își amintește cu inima strânsă sunt acelea în care răniții pe care îi îngrijea nu puteau fi vindecați.

„Știți cum îmi dădeam seama că nu mai sunt printre noi? Le luam pulsul de la încheietura mâinii. Era acel sublocotenent atât de frumos și tânăr. Avea 24 de ani, dar n-a trăit”, povestește buni.   

La 100 de ani spune că nu este bătrână, ci de demult

Din fericire, ea și frații ei s-au întors cu bine de pe front. Acum buni a rămas, din nou singură. Toată familia ei s-a dus, iar ea este văduvă de mai bine de 27 de ani. Iubește mult copiii, dar nu a putut avea. Soțul ei, bucovinean, despre care își amintește cu toată dragostea, avea opt operații. Spune că este sănătoasă și că ăsta este singurul lucru pe care și-l mai dorește de la Dumnezeu.

„Asta îmi doresc, sănătate, să nu chinuiesc pe nimeni. În rest, am de toate”, spune Buni.

Două vecine cu suflet mare au grijă să nu-i lipsească nimic. Spune că s-a născut pe 25 decembrie la ora  12.10 minute.

„Mama îmi povestea mereu că nu am lăsat-o să se bucure de sărbătoare. Eu sunt Crăciunița, ca să știți”, spune ghiduș, buni.

Cei 100 de ani pe care îi împlinește consideră că sunt o vârstă frumoasă. Buni spune că nu este bătrână, este de demult. A întărit-o Dumnezeu să treacă peste toate și este greu să-ți iei rămas bun de la ea. I-ai asculta poveștile ore în șir, dacă ai ști că asta n-ar obosi-o, pentru că are atâtea de povestit. Elena Țega este parte din istoria noastră și din prezentul nostru. O istorie de care ar trebui să ne amintim zilnic și un prezent pe care ar trebui să știm să-l prețuim.

„Colindul sub fereastra veteranilor” continuă până în seara de Crăciun

Evenimentul organizat de Academia Forțelor Terestre din Sibiu se numește „Colindul sub fereastra veteranilor”. Reprezentanții instituției își propun să colinde, în fiecare seară, aproximativ 40 de veterani de război din municipiul și județul Sibiu, până în seara zilei de 25 decembrie. Oricine poate lua parte la eveniment și oricine poate agăța un glob cu mesaj în bradul bunicii Elena, în semn de recunoștință pentru tot ce au făcut.

Foto credit: Elena Andrei

Foto credit: Elena Andrei

Foto credit: Elena Andrei

Foto credit: Elena Andrei

Foto credit: Elena Andrei

Foto credit: Elena Andrei

Foto credit: Elena Andrei

Foto credit: Elena Andrei

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Ion Ionel

Acum 4 ani

D-na nu incaseaza pensie speciala militara nesimtita! Asta trebuie sa repare legiuitorul ! Altii au facut infinit mai mult pt Romania, si nu au emis pretentii de zeci de mii de lei net per luna de la 45 de ani! Trebuie urgent reparata legea, reformat tot ceea ce inseamna speciali si militari in Romania! Pensiile speciale militare (si nu numai) sunt o rusine si o bataie de joc pentru cei care contribuie la plata lor (cei civili in activitate si cei care trebuie sa platim imprumuturile luate de Catu)!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus