Proprietarii de localuri din Sibiu au găsit, după încheierea carantinei, o modalitate prin care să funcționeze în continuare în sezonul rece, deși clienții nu au acces înăuntrul restaurantelor și pub-urilor. O soluție care îi ajută momentan este achiziționarea de încălzitoare pentru terase și închiderea parțială a acestora. Totuși, există și proprietari de localuri care au preferat să țină închis totul până se va renunța la măsura prin care nu li se permite clienților să stea în interior.
Mai multe restaurante și cafenele din centrul orașului au reușit să se redeschidă după perioada de o lună petrecută în carantină. Este cazul cafenelei Lili’s și a restaurantului Tango, ambele din Piața Mică. Le-a fost de mare ajutor faptul că au achiziționat încălzitoare pentru terase, astfel încât clienții să poată sta ore bune în aer liber, fără să fie descurajați de frig.
„Noi aveam încălzitoare prinse în tavan și printre mese, dar și picioare de mese, la fel, încălzite. Au fost cumpărate în urmă cu ceva timp, iar acum, date fiind măsurile impuse în pandemie, au venit ca o mănușă. În acest fel, putem să mai ținem deschis o perioadă, în ciuda sezonului rece. În timpul carantinei am funcționat pe delivery cu pizza tango, iar pe restaurant am fost închiși, angajații au fost în șomaj tehnic, a fost foarte greu să trecem cu bine. Sperăm să scadă rata de incidență în municipiul Sibiu sub 3, să putem deschide și la interior cu o capacitate redusă”, spune Olivia Lazăr.
O soluție asemănătoare au găsit și cei de la Lili’s Cafe. După o lună în care au reușit să acopere de-abia 10-15% din cheltuieli, prin serviciul delivery, proprietarii au deschis acum și terasa despre care spun însă că e mai mult „o amăgire”.
„A fost dificil în carantină, într-adevăr. Am funcționat pe delivery dar nu reușeam să acoperim decât 10%-15% din cheltuieli. Dar de ce să ne mințim, ne așteptam să fie așa. Terasa nu e o soluție, e mai mult o amăgire, dar na, de dragul angajaților și al clienților "Am deschis"! Frustrarea e când intri în magazinele mari și vedem cu toții felul cum se gestionează partea de prevenție și distanțare. Era ok daca ne lăsau cu 20-30% din capacitate în interior... ajuta mai mult”, spune Alin.
În ceea ce privește amenajarea terasei, au încercat să intre în atmosfera de sărbători, așa că au achiziționat șeminee pe gaz dar și clasicele încălzitoare electrice.
Un alt proprietar de cafenea din centrul orașului spune că se bazează în continuare pe serviciile de livrare, dar a ales să redeschidă și terasa, cu paravane transparente împotriva vântului și încălzitoare electrice sau pe gaz. „În carantină am încercat sa reducem din costuri cât se poate de mult și am adaptat meniul în funcție de cerere. De asemenea am intrat pe diverse platforme de livrare cu oferte. În perioada aceasta terasa este accesibilă pentru puținii turiști sau localnici. Este un venit suplimentar relativ mic, dar este important și acesta în perioada pe care o traversăm. Avem încălzitoare electrice și pe gaz inclusiv niște paravane transparente împotriva vântului”, spune proprietarul unui local din Piața Mică.
„Nu am deschis. Nu e legal”
Vasile Manta, de la restaurantul La Cuptor de pe strada 9 Mai, mărturisește că a preferat să rămână închis în continuare. Spune că modul în care sunt deschise terasele în această perioadă nu e legal și așteaptă să se permită, prin lege, ca restaurantele să primească în interior clienții.
„Am preferat să țin închis în continuare. Nu e legal ce se întâmplă acum cu terasele, modul în care funcționează. Am făcut delivery până acum o săptămână și am închis, pentru că nu mi-au convenit încasările. A apărut multă lume pe piață cu prețuri foarte mici și nu rezistam așa. Voi aștepta până se dă drumul înăuntru”, spune acesta.
Într-o situație asemănătoare se află restaurantul Weidner, din Piața Mare. Nu poate să deschidă, pentru că nu dispune de un cort în care să amenajeze terasa și ar prefera să fie redeschise localurile în interior. „De ce nu putem funcționa măcar cu 30% din capacitate în interior, ca în restul orașelor și stațiunilor montane? Pentru cei care nu avem corturi este imposibil să deschidem ținând cont de temperatura de afară”, spune Cosmin Lantos.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 10202
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Costea
Acum 3 ore
Idgf
Acum 3 ore
Cititor