Patru persoane și-au pierdut viața în urma violențelor din Capitoliul SUA de aseară. Trei persoane au decedat din cauza unor ”urgenţe medicale” în timpul violenţelor care au avut loc miercuri în zona Capitoliului, a anunţat şeful Poliţiei Districtului Columbia, Robert Contee, citat de CNN.
Acestora li se adaugă femeia care a fost împuşcată în clădirea Capitoliului şi care a decedat la spital, informează news.ro.
Contee nu a precizat dacă aceste persoane s-au numărat printre cele care au intrat în clădirea Capitoliului.
Este vorba despre o femeie şi despre doi bărbaţi.
Serviciile de urgenţă din district au transportat mai multe persoane rănite sau cu probleme medicale, unele cu afecţiuni cardiace, altele cu fracturi multiple, dar oficialităţile nu au putut preciza dacă vreuna dintre acestea se numără printre cei decedaţi.
De asemenea, cel puţin 14 membri ai Poliţiei Metropolitane au fost răniţi. Doi au fost internaţi la spital, unul cu răni grave după ce a fost târât în mulţime, iar celălalt a fost lovit în faţă de un proiectil.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Ron
Acum 3 ore
Eu
Acum 4 ore
Emil