Actualizare 1.15
În mai multe cartiere din Sibiu furnizarea energiei electrice fluctuează, sunt câteva minute când rețeaua funcționează, după care cedează din nou. Aceste probleme se întâlnesc în cartierul Ștrand, Terezian, Arhitecților și inclusiv în zona centrală. În aceste situații, sfatul specialiștilor este de a scote din priză aparatele eltronice, evitând astfel defectarea acestora.
Întreg județul Sibiu a rămas fără curent, în această după-amiază, după o defecțiune majoră care a afectat mai multe județe din țară.
Actualizare 17:00 Șase județe au fost afectate de întreruperea alimentării cu energie electrică, relatează presa centrală. În afară de Sibiu, fără curent au mai rămas și locuitorii județelor Alba, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș și Satu Mare. ”Au fost probleme pe interconexiunea cu sistemul european. În acest moment se lucrează la sincronizarea sistemelor. Sunt afectate cel puțin șase județe, fiind o problemă de alimentare cu energie fără precedent în ultimii 30 de ani”, relatează HotNews.ro.
Potrivit relatărilor din presa locală a județelor amintite, întreruperea furnizării energiei a fost precedată de aceleași manifestări peste tot: becurile se stingeau și se aprindeau iarăși, la fel ca și toate aparatele electrocasnice.
Actualizare 15:50. A revenit curentul în anumite zone, printre care și centrul orașului.
Actualizare. Directorul Electrica Sibiu, Florin Benga, spune că avariile afectează mai multe județe. „Așteptăm mai multe informații din partea reprezentanților Traselectrica unde se pare că se manifestă problema”, a spus acesta.
Știre inițială. Sibienii din mai multe localități din județul nostru au reclamat astăzi faptul că au rămas fără curent, după ce pe tot parcursul zilei au avut probleme din acest punct de vedere. Momentan, surse din cadrul Electrica anunță faptul că tot județul este fără curent electric.
Este o avarie importantă la stația de transformare Transilvania Sud.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: intrerupt , curent , energie
Vizualizari: 27523
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Echili Bratu
Acum 3 ore
Emil
Acum 5 ore
Chris
Acum 5 ore
Emil