Cel mai recent raport intermediar al Romgaz, transmis Bursei de Valori București, arată că în 2020 societatea a înregistrat o producție totală de hidrocarburi de 29,24 mil. boe, în scădere cu 14,2% față de anul 2019, dar în revenire accentuată pe final.
De asemenea, producția de gaz metan brut a fost în scădere față de 2019. În plus, producția de energie electrică a Romgaz a urcat cu 58,9%, la 937,5 GWh.
În trimestrul al IV-lea 2020, producția de hidrocarburi a fost de 8,55 mil. boe, similară cu cea din trimestrul echivalent din 2019 și în urcare față de trimestrul anterior, când se cifrase la 6,16 mil. boe.
La începutul anului, conducerea companiei a fost preluată de Daniel Pena, anterior director general adjunct, după ce directorul general Adrian Volintiru a fost demis intempestiv. La jumătatea toamnei trecute, Pena se declara optimist că situația companiei se va schimba în ultimul trimestru al anului 2020, iar Romgaz va compensa pierderile anterioare cauzate de pandemie, potrivit unei discuții citată de economica.net.
Raportul citat furnizează informații preliminare referitoare la indicatorii operaționali importanți ai Grupului Romgaz pentru anul 2020. Informațiile din acest raport s-ar putea modifica și ar putea fi diferite de cifrele care vor fi publicate în raportul aferent anului 2020.
Rezultatele financiare consolidate preliminare pentru anul 2020 vor fi publicate în data de 25 februarie 2021.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: revenire , gaz , Romgaz , știri , producție
Vizualizari: 1971
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Verzii?
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel