La restaurant, la Hermania. Ultimele amintiri ale Regiunii Gastronomice

Cred că Hermania e printre puținele restaurante care mai păstrează în meniu simbolurile anului Regiunii Gastronomice Europene, titlul care a beneficiat de mult tam-tam acum doi ani, dar în urma căruia prea puține lucruri bune au rămas.

La ora serii de duminică, atunci când am trecut pe la restaurantul de pe strada Filarmonicii, erau vreo patru mese ocupate. Alte opt, cu locuri pentru zeci de persoane, libere. Sus, la etajul amenajat în încăperea înaltă a restaurantului, accesul era închis. Deh, pandemie. Ospătărița, amabilă, purta nu doar mască, ci și mănuși. Totul regulamentar, cum s-ar zice.

Ceea ce îmi pare tare fain la Hermania este simbioza dintre ferma de la Albota și restaurantul din centrul Sibiului. Marcate distinct în meniu, preparatele din materia primă de la Albota aproape că n-au cum să nu aibă cel puțin savoarea dată de prospețime. La fel, faptul că apa plată este de la Albota și lucrul acesta este semnalat pe sticlă, dă o notă aparte locului. Cel puțin asta mi s-a părut mie.

File de păstrăv în fulgi de porumb

Păstrăvul comandat, de exemplu, numai că nu se zbătea printre fulgii aceia de porumb. Pieptul de rață, la fel tot de la Albota adus – delicios. A venit și însoțit de un piure din cartofi dulci din care ai fi putut mâncat toată seara. Parcă era o prăjitură acel piure cu nucșoare.

Piept de rață cu piure din cartofi dulci

Tigaia sasului (foto principală) a fost o experiență la fel de plăcută, în sensul că abundența de carne adusă la masă tot de la Albota a fost elegant echilibrată de varza acră, astfel încât să păstreze frumos și restul serii. Porțiile sunt mari, generoase, iar gustul e cel care le dă valoare, nu neapărat aspectul. Hermania nu e, însă, printre restaurantele de unde să îți umpli instagram-ul cu fotografii cu mâncare.

Atmosfera e plăcută la Hermania. Muzica – săsească, evident – e suficient de prezentă încât să dea o atmosferă intimă în încăperea cu geamuri imense. Prin urmare, în compania potrivită, cele 30 de minute cât a durat să ne fie adusă mâncarea de la momentul în care a fost comandată au fost un timp câștigat. Mai puțin de lăudat a fost faptul că felurile principale ne-au fost aduse la o temperatură mai mică decât a deserturilor de pildă. Noroc că nu suntem, de fel, simandicoși și nu am făcut tam-tam nici din faptul că printr-una din farfurii am găsit un fir de păr care nu era al nostru.

Prăjitură Hermania cu ciocolată

Deserturile nu sunt tocmai cele mai bune mâncate printr-un restaurant din Sibiu. Desertul cu ciocolată (botezat prăjitură Hermania cu ciocolată) avea acele arome artificiale specifice ”celor din plic”. Iar tradiționalul desert săsesc – ștrudelul cu mere – nu semăna deloc cu ce am mâncat ”pe dincolo”. Adică sosul prăjiturii era de fapt o budincă moale. Iar foietajul, departe de a fi ușor crocant, era mai degrabă cleios.

Ștrudel cu mere

Restaurantul Hermania nu este o experiență ieftină ca braga, dar nici nu îți dă găuri în buzunar. 196 de lei a fost nota de plată. 55 de lei a costat Tigaia sasului, 50 de lei – pieptul de rață și 37 de lei ne-au fost încasați pentru fileul de păstrăv în fulgi de porumb. Fiecare porție de desert a costat 13 lei, iar restul de 28 de lei i-am plătit pentru o răcoritoare, o sticlă de trei sferturi de apă de la Albota și două țuici.