Preşedintele Organizaţiei "Prietenii berzelor", Miruna Gritu, speră că barza care s-a întors zilele trecute în comuna Cristian se va putea acomoda cu frigul de afară şi posibilele ninsori ce urmează să vină.
"Au fost berze care au petrecut şi toată iarna în România. (...) Au fost situaţii când era în aprilie, berzele aveau şi ou depus şi a venit ninsoarea", a declarat luni, pentru AGERPRES, Miruna Gritu.
Potrivit acesteia, prima barză care s-a întors în acest an în comuna Cristian (judeţul Sibiu), a ajuns în cuib în urmă cu trei zile. Şi în anii trecuţi, în luna martie începeau să sosească berzele în comuna respectivă. Berzele de obicei vin treptat în cuiburile din localitate.
În comuna Cristian din judeţul Sibiu sunt cele mai multe berze din judeţ în fiecare an.
Voluntarii de la "Prietenii berzelor" din Cristian au reuşit să salveze de la înfiinţare şi până în prezent peste 700 de berze, pe care le-au îngrijit în adăpostul din această comună.
Meteorologii prognozează temperaturi şi de minus 3 grade în nopţile viitoare şi precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare în judeţul Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: barza , cristian , Prietenii Berzelor
Vizualizari: 1239


Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Ion Iliescu
Acum 13 ore
Iancu
Acum 13 ore
Luca
Acum 14 ore
Bangladeju
Acum 14 ore
Aci Duțu