Duminică,
09.05.2021
Cer Senin
Acum
18°C

Horaţiu Cosma (MTI): Autostrada Sibiu-Piteşti avansează într-un ritm susţinut; tronsonul 1 a ajuns la 35% stadiu fizic

Horaţiu Cosma (MTI): Autostrada Sibiu-Piteşti avansează într-un ritm susţinut; tronsonul 1 a ajuns la 35% stadiu fizic

Lotul 1 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 35%, iar constructorul este bine mobilizat fiind concentrat în special pe podurile şi viaductele ce însumează aproximativ doi kilometri lungime, a scris marţi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Horaţiu Cosma, pe pagina sa de Facebook, citat de Agerpres.

"Autostrada Sibiu-Piteşti avansează într-un ritm susţinut! La finalul săptămânii trecute am făcut o vizită pe tronsonul 1 de 13 km între Sibiu şi intrarea în defileul Oltului de la Boiţa. La un an de la debutul lucrărilor, şantierul a ajuns la 35% stadiu fizic, constructorul este bine mobilizat, fiind concentrat în special pe podurile şi viaductele ce însumează aproximativ 2 km lungime. Anul acesta mizăm pe un progres semnificativ pe toate fronturile, astfel încât în 2022 să putem circula pe primii kilometri ai Autostrăzii Sibiu-Piteşti", a notat Cosma.

Autostrada Sibiu-Pitești avansează într-un ritm susținut! La finalul săptămânii trecute am făcut o vizită pe tronsonul...

Posted by Cosma Horatiu on Tuesday, March 16, 2021

El a făcut, totodată, o scurtă trecere în revistă a situaţiei de pe celelalte loturi. Potrivit secretarului de stat, pe tronsoanele 2 şi 3 (cele mai dificile ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti ce străbat Valea Topologului şi Valea Oltului) licitaţiile sunt în plină desfăşurare, au fost depuse ofertele, iar CNAIR le evaluează cu prioritate.

Pe tronsonul 4 Tigveni-Curtea de Argeş (10 km), Compania de Drumuri a anunţat zilele trecute câştigătorul licitaţiei.

"Ne dorim să semnăm contractul de proiectare şi execuţie în cel mai scurt timp, după soluţionarea contestaţiilor. Pe tronsonul 5, dintre Curtea de Argeş şi Piteşti (30 km), antreprenorul lucrează la proiectarea de detaliu, iar în aprilie ne dorim să dăm toate aprobările şi autorizaţiile necesare, astfel încât la finalul primăverii să ne bucurăm de primele lucrări şi pe acest sector. Urmărim constant toate proiectele importante de infrastructură şi ne asigurăm că acestea se fac cu cap, temeinic şi că vor fi livrate la timp", a menţionat oficialul MTI.

Autostrada Sibiu - Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu - Boiţa, Boiţa - Cornetu, Cornetu - Tigveni, Tigveni - Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş - Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Autostrada Sibiu - Piteşti este o parte importanta a Coridorului 4 Pan-European.

Lucrările la primul lot de 13,17 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa au început în luna martie 2020. Contractul cu o valoare de 613 milioane lei, fără TVA, prevede un termen de proiectare de 12 luni şi unul de execuţie de trei ani. Lotul 1 al Autostrăzii Sibiu - Piteşti este construit de compania austriacă Porr Construct. Aceeaşi firmă a realizat şi lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda, între Unirea şi Turda, finalizat în 2018. 

Vizualizari: 11521

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus