Un sibian a fost amendat de două ori în aceeași zi, pentru aceeași abatere. Tânărul, de 21 de ani, ar fi trebuit să stea în carantină la domiciliu, însă a fost depistat de polițiști în două localități diferite.
Bărbatul a revenit din străinătate și i s-a impus măsura carantinării la domiciliu. Cele două sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei fiecare, au fost aplicate tânărului, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Porumbacu de Sus, care, în cursul zilei de ieri, a fost depistat de două ori în afara domiciliului, prima oară în localitatea Porumbacu de Sus, a doua oară în localitatea Bradu.
Tot ieri au fost verificate 1.842 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 119 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 329 de mijloace de transport, din care 17 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 110 sancțiuni contravenționale în valoare de 14.000 de lei. Dintre acestea, 88 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei au fost pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție, iar 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Polițiștii locali au verificat 449 de persoane și au aplicat două sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
Jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate trei avertismente scrise și o amendă în valoare de 500 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Totodată, în perioada 27-28 martie, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au efectuat 49 de controale pe raza judeţului Sibiu, în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. A fost identificată o neregulă privind nerespectarea măsurilor de protecție și a fost aplicat un avertisment.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1160


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Mesterul dupe net
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Lucrul bine facut - NOT
Acum 1 oră
Asdfasdf