Miercuri,
20.10.2021
Cer Senin
Acum
12°C

Viața unei fetițe de nici trei ani a fost salvată de Echipa Inimii, de la Sibiu. „E un suflet greu încercat”

Viața unei fetițe de nici trei ani a fost salvată de Echipa Inimii, de la Sibiu. „E un suflet greu încercat”

Sara are doi ani și șapte luni. Până la vârsta aceasta a rămas fără câțiva din frații ei în urma unui accident. Dacă nu era îndeajuns de multă durere pentru un copilaș, doctorii i-au descoperit și o malformație la inimă care se agrava rapid și care o trecuse pe lista copiilor greu adoptabili. Din fericire, fetița a fost adoptată într-un final de o familie care, cunoscându-i problema de sănătate, a făcut tot posibilul să îi dea o nouă șansă la viață. Așa se face că a ajuns la Sibiu, la Fundația Polisano, unde echipa inimii a operat-o de urgență.

Născută într-un oraș din Moldova, Sara a fost greu încercată încă de la naștere. Doctorii au descoperit că suferă de un defect septal atrial, o malformație cardiacă ce îi punea viața în pericol. Acest lucru a trecut-o automat pe lista copiilor greu adoptabili, șansa ei de a avea o familie iubitoarea fiind foarte mică și cea de a fi tratată la timp pentru afecțiunea pe care o avea, la fel.

„Zilele trecute ne-am bucurat, plini de emoţie, de ieşirea din spital a unui suflet greu încercat. Micuţa Sara, 2 ani şi 7 luni, dintr-un oraş din Moldova, provine dintr-o familie cu nouă copii, dintre care au rămas în viaţă doar şase, în urma unui accident cumplit. Sara a intrat pe lista copiilor greu adoptabili încă de la naştere, suferind de defect septal atrial, o malformaţie cardiacă. Micuţa fusese înscrisă pe o altă listă de aşteptare, cea a copiilor care urmau să beneficieze de operaţie la spitalul din Târgu Mureş. Din păcate, malformaţia Sarei s-a agravat rapid, iar intervenţia a trebuit grăbită. Micuţa obosea repede, iar la un an şi 10 luni, încă nu mergea, din cauza lipsei de rezistenţă la efort”, explică reprezentanții fundației sibiene.

Din fericire, soarta Sarei s-a schimbat la 180 de grade. O familie iubitoare a adoptat-o și a luptat pentru ca micuța să fie operată cât mai curând, adresându-se Echipei Inimii de la Sibiu, condusă de dr. Anca Mandache. Operaţia a avut loc la Sibiu la sfârşitul lunii martie, iar acum micuţa Sara s-a întors acasă şi deja aleargă în jurul blocului.

„Mamei ei nu-i vine să creadă câtă energie poate avea, la atât de puţin timp după operaţie. Ne bucurăm şi noi de minunea care i-a dat Sarei şanse egale cu ale altor copii, la viaţă şi la educaţie”, spun aceștia.

Săptămâna aceasta vor mai fi operaţi la Sibiu micuţul Adrian din Ocna Sibiului (1 an şi 7 luni), a cărui intervenţie a fost deja amânată o dată din cauza greutăţii insuficiente şi fragilităţii lui, dar şi Anastasia, 4 ani, din Târgu Mureş, o fetiţă greu încercată şi ea, pierzându-şi tatăl la începutul acestui an.

Cei care doresc să doneze bani către fundație pentru a contribui la programarea altor operații pentru copilașii proveniți din familii cu situații materiale precare pot face acest lucru în continuare. Intrați AICI pentru mai multe detalii.

Sursa: Facebook/Fundația Polisano

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus