Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Concurență mare la Consiliul Județean: șapte candidați pentru un post de telefonist

Concurență mare la Consiliul Județean: șapte candidați pentru un post de telefonist

Cu toate că este vorba de o funcție contractuală pe perioadă determinată, postul de telefonist scos la concurs de Consiliul Județean Sibiu a atras nu mai puțin de șapte candidați.

Iar concurența a fost una strânsă. În sensul că, după admiterea tuturor celor șapte dosare de candidatură, la proba scrisă au fost respinși patru candidați. Dintre care, unul a formulat contestație, fără succes însă.

La începutul acestei săptămâni a avut loc și proba interviului din cadrul acestui concurs, probă la care toți cei trei candidați rămași în cursă au primit peste 90 de puncte. Mai mult, diferența între primii doi candidați de la această probă este de doar 0,66 de puncte. Rezultatul final, după soluționarea eventualelor noi contestații, va fi afișat în cursul zilei de vineri.

Bibliografia de concurs a inclus câteva capitole din Codul Administrativ, Codul Muncii, Regulamentul intern al CJ Sibiu și Codul de conduită etică și profesională a funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Sibiu.

Atribuțiile postului de telefonist (perioadă determinată):

Sursa: anunțul de concurs

- răspunde la telefon și redirecționează apelurile către compartimentele solicitate;

- îşi însuşeşte şi respectă cu stricteţe Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Sibiu;

- urmăreşte buna funcţionare a centralei telefonice;

- pentru defecţiuni ale centralei telefonice se adresează Serviciului Administrativ, P.S.I., pentru remedierea acestora de către asistenţa tehnică;

- propune soluţii de îmbunătăţire a activităţii prin dotarea cu aparatură care să corespundă necesităţilor de comunicare interinstituţională;

- propune după caz dotarea cu robot telefonic;

- asigură accesul in instituție și legitimează persoanele din afara instituției care vin la Consiliul Judeţean Sibiu, notează în registrul de evidență numele și prenumele acestora, seria și numărul actului de identitate, ora venirii, ora plecării și compartimentul unde acestea urmează șă se deplaseze;

- telefonează și informează persoanele din cadrul compartimentelor unde aceste persoane urmează să ajungă iar ulterior le îndrumă spre biroul acestora;

- asigură ieșirea din instituție a persoanelor mai sus menționate;

-se informează cu privire la activitățile care sunt planificate, organizate sau în curs de desfășurare în cadrul Consiliului Județean Sibiu;

- îndeplineşte, potrivit legii, şi alte atribuţii şi sarcini date de Consiliul Judeţean Sibiu, de conducerea acestuia şi de Arhitectul şef.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1963

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus