Joi,
30.03.2023
Cer Senin
Acum
-4°C

În ce țări pot călători persoanele care s-au vaccinat fără a mai fi nevoie de test

În ce țări pot călători persoanele care s-au vaccinat fără a mai fi nevoie de test

Multe țări ale căror economii se bazează în mare parte pe turism au anunțat că granițele lor vor fi deschise călătorilor imunizați. Grecia, Islanda, Insulele Azore și Madeira sunt doar câteva dintre destinațiile care primesc deja turiștii vaccinați, fără a mai fi nevoie de un test PCR, scriu cei de la Digi 24.

Grecia este una dintre principalele destinații pentru care optează românii când vine vorba de vacanța de vară. Persoanele care au deja 14 zile de la a doua doză de vaccin pot călători în statul elen fără carantină sau test PCR. Sezonul estival se va deschide oficial începând cu 14 mai.

Aceleași condiții le impune și Croația. Unele state, precum Muntenegru, cer doar ca a doua doză de vaccin să fie efectuată cu 7 zile înainte de intrare în țară.

Turiștii îndrăgostiți de insulele portugheze primesc o veste bună. Cei care sosesc în Insulele Azore și Madeira pot prezenta un certificat de vaccinare împotriva COVID-19. Azore este primul arhipelag din lume care are o populație complet vaccinată.

De asemenea, Slovacia a deschis deja granițele pentru cetăteții vaccinați de cel puțin 2 săptămâni cu un vaccin precum Pfizer sau Moderna, sau de cel putin o lună cu un ser precum AstraZeneca.

Islanda a anunțat încă din 18 martie că permite tuturor turiștilor care prezintă un pașaport de vaccinare să viziteze țara. Aceleași beneficii le au și turiștii care ajung în Georgia. Țara a fost declarată cea mai sigură destinație din vara anului 2020.

Alte state fac ultimele pregătiri pentru a primi turiștii pe bază de vaccin. Cipru va accepta turiștii vaccinați până în vară, cel mai probabil după 1 mai, cu condiția să aibă ambele doze de vaccin.

Spania intenționează să aibă pus la punct un sistem de primire a turiștilor străini pe baza unui pașaport de vaccinare până în iunie.

Thailanda va începe să elimine din restricții și să primească călătorii vaccinați începând cu 1 iulie, iar Germania ia în calcul mai multe beneficii pentru persoanele vaccinate complet, mai scriu cei de la DIGI 24.

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cetățeanul Es

Acum 1 an

Discriminare. In vreme ce ne batem cu pumnu'n piept de cat de europeni suntem, si cate drepturi avem, reamintim sloganul hastagist care pana de curand parea sa fie foarte aparat: "Corpul meu, alegerea mea",acum a dispărut brusc. Culmea libertății pe care o trăim este ca ni se spune ca vom fi liberi (de a calatori, de a respira fara masca, de a trai), dar numai după ce acceptăm injectarea.
Raspunde

John doe

Acum 1 an

Cetatene, nu te pune nimeni sa-ti injectezi nimic! Poti, foarte bine, sa-ti bagi batul in nas si sa pleci in concediu cu un test negativ. Si daca tot ai adus vorba de dreptul la respiratie fara masca si eu imi cer dreptul de a fi protejat de fanii sosoaca si de publicul antenei 3 ;)
Raspunde

Jethro

Acum 1 an

Pai ce mai aștepți? Vaccineaza-te. Asa vei fi protejat. Nu asta face vaccinul? Sau vrei sa te protejezi obligandu-l pe cel de langa tina sa-si face el vaccinul?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus