Distanțare, protecție, școală online, prevenție, atenție, securitate. Acestea sunt o parte din cuvintele pe care le tot auzim în ultimul an. Am început să ne obișnuim cu ele, însă cu toții așteptăm ca această perioadă să se încheie și să nu mai fie decât un subiect de povestit nepoților. Împreună vom trece și peste asta, sunt sigur, pentru că avem credință în Dumnezeu și vom avea întotdeauna speranță.
E o pandemie care, dincolo de nevoia de distanțare fizică, pentru a ne proteja și pentru a proteja pe alții, ne strânge totuși laolaltă. Și asta, pentru că numai de noi depinde să trecem de pandemie, de noi ca grup, familie, comunitate. Avem nevoie de încredere. Încredere cu care suntem încă o dată insuflați în această perioadă a Sfintelor Sărbători de Paște.
Să purtăm Lumina Învierii în suflet, să fim cu puternici și cu gândul la cei dragi, care deși sunt departe de noi fizic, îi simțim întotdeauna aproape de noi. Dumnezeu ne va ajuta să trecem cu bine această perioadă!
Hristos a înviat!
Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Un biciclist
Acum 2 ore
Sibiu - capitala satelor europene
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Razboiul posetarilor