Meciul disputat sâmbătă, 22 mai, între Măgura Cisnădie și Viitorul Șelimbăr, se va juca cu spectatori. În acest sens, vor fi impuse mai multe reguli de conduită, precum și obligativitatea de a fi prezentate documente care atestă vaccinarea sau testarea.
Efective din cadrul Jandarmeriei Sibiu vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la primul meci de fotbal cu spectatori care se va desfășura pe stadionul din Cisnădie, începând cu ora 18, sâmbătă.
„În acest sens, facem apel către cetățenii care vor participa la meciul disputat între Măgura Cisnădie și Viitorul Șelimbăr să respecte măsurile de protecție sanitară pentru siguranța lor, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Facem precizarea că participanții la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine și să adopte un comportament civilizat”, transmite Floriana Picioiu, din partea Jandarmeriei Sibiu.
În conformitate cu legislația în vigoare, competiția sportivă se va desfășura cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a stadionului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
În cazul apariţiei unei situaţii în care poate fi pusă în pericol siguranța lor, cetățenii pot solicita ajutorul jandarmilor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau se pot adresa direct jandarmilor aflați în dispozitiv.
Foto: arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: meci cisnădie , Sibiu , Magura Cisnadie , meci , sport , fotbal , coronavirus , stiri sibiu , Viitorul Șelimbăr
Vizualizari: 1198
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Muresan
Acum 1 oră
Profu
Acum 1 oră
@JFK
Acum 1 oră
???
Acum 1 oră
Militia tot militie a ramas ...