Luni,
20.09.2021
Parțial Noros
Acum
12°C

Mitropolitul Ardealului despre fumat: este un păcat, duce treptat la o moarte lentă, dar sigură

Mitropolitul Ardealului despre fumat: este un păcat, duce treptat la o moarte lentă, dar sigură

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, îi îndeamnă pe cetăţeni să renunţe la fumat, văzut ca un păcat şi accentuează că în contextul pandemiei de COVID-19, "perioada pe care o traversăm este una deosebit de dificilă în privinţa sănătăţii".

"Viaţa şi sănătatea umană sunt darurile Preabunului Dumnezeu. Toate darurile poartă în sine dragostea Dăruitorului, de aceea ele trebuie primite, preţuite şi cultivate în stare de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Cel care ni le-a dăruit. Astfel, orice act sau acţiune a noastră împotriva vieţii sau a sănătăţii constituie un păcat, adică o pângărire a darului ceresc şi o ingratitudine faţă de Dumnezeu. Fumatul este un păcat pentru că afectează foarte grav sănătatea oamenilor, creează dependenţă, conducând treptat la o moarte lentă, dar sigură. Statisticile arată cu claritate că tabagismul tinde să devină principala cauză de mortalitate la nivel mondial. Foarte îngrijorătoare este şi realitatea că fumatul îi afectează şi pe toţi cei din jur, nefumători, iar dacă aceştia sunt copii, faptul este cu atât mai grav", a declarat mitropolitul Laurenţiu Streza.

Înaltul ierarh spune că în această perioadă de pandemie, "viaţa este fragilă".

"În contextul pandemiei Covid-19, perioada pe care o traversăm este una deosebit de dificilă în privinţa sănătăţii. Realitatea acestui timp ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ şi cât de mare nevoie este de a cultiva mereu legătura sufletească cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al sănătăţii trupeşti. Este atât de mult nevoie de susţinerea şi răspândirea unei culturi a vieţii, de a face cu toţii un mare exerciţiu de voinţă şi de conştiinţă în redescoperirea valorii sacre a vieţii şi a sănătăţii, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jur. Iar renunţarea la viciul fumatului reprezintă un mare pas spre sănătatea sufletească şi trupească a familiei şi a societăţii", a precizat ÎPS Laurenţiu Streza.

Mitropolitul Ardealului s-a alăturat unei campanii antifumat, derulate în această perioadă de Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, cu ocazia Zilei Internaţionale fără Tutun, marcată anual în data de 31 mai. 

(Agerpres)

Alin Petrică

de Alin Petrică

Alin Petrică

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Flo

Acum 3 luni

De cand ne nastem un lucru e sigur si acela este ca o sa murim! Faptul ca fumatul duce la o moarte lenta este bine pentru ca nici eu nu ma grabesc :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus