Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

După șase ani de „Street Art” lucrările încă trebuie explicate. Sibian nemulțumit de o pictură abstractă de pe Grădinița nr. 22

După șase ani de „Street Art” lucrările încă trebuie explicate. Sibian nemulțumit de o pictură abstractă de pe Grădinița nr. 22

Nu toată lumea pare să înțeleagă sau să aprecieze lucrările de pe unele clădiri din Sibiu realizate, de șase ani, în cadrul Festivalului Internațional de Street ART de la Sibiu. Un cititor ne-a scris pe adresa redacției de lucrarea de artă stradală făcută anul trecut pe Grădinița Nr. 22 de pe Calea Poplăcii.

Persoana respectivă consideră a fi nepotrivită pentru o grădiniță și și-a exprimat dorința de a afla cum a ajuns acolo, câți bani a costat și ce reprezintă. Organizatorul festivalului spune că a fost realizată anul trecut de artistul stradal Toybox, student la Facultatea de Artă din București și considerat a fi o revelație în arta stradală. Creația nu are niciun mesaj subliminal, cu atât mai mult unul negativ.

După șase ani în care în Sibiu are loc Festivalului Internațional de Street ART de la Sibiu un cititor a scris redacției Turnul Sfatului arătându-se nemulțumit de una dintre lucrări. Este vorba despre cea realizată anul trecut de artistul Toybox pe unul dintre pereții Grădiniței Nr.22 din Sibiu, de pe Calea Poplăcii. Acesta cere explicații cu privire la modul în care desenul a ajuns pe peretele grădiniței, cât a costat și ce a vrut să spună autorul.

„Poate că avem șansa prin intermediul Turnul Sfatului, să aflăm adevărata tematică a operei de artă desenată pe peretele grădiniței de pe Calea Poplăcii, ca să nu ne mai închipuim tot felul de conspirații... Eu trec zilnic pe lângă acest desen oribil și mintea mea alunecă fără să îmi dau seama, într-o singură direcție: SCLAVIE”, scrie acesta ridicând problema impactului subliminal asupra cetățenilor și al copiilor.

Andrei Oltean, organizatorul festivalului de artă stradală a vorbit pentru Turnul Sfatului despre artist și lucrare.

„Sunt picturi abstracte care nu au absolut nicio conotație în sens negativ. Lucrarea de la Școala Nr.22 este făcut de artistul Toybox, care desenează în mare parte forme geometrice. Este student la facultatea de arte din București și este considerat a fi o revelație a artei abstracte din România. Lucrarea nu are o temă anume, pentru că la noi toată ediția festivalului are o temă generală, iar anul trecut tema a fost „Întoarcerea la origini”. În acel desen este vorba despre prisme (n.r. corpuri geometrice) și este legat de jocurile acelea pentru copii, cu forme geometrice din lemn. În mod normal, toate bețele acelea roșii din desen, ar trebui să intre prin triunghiuri, dar artistul a ales să le facă pe lângă, tocmai în ideea de a stârni interesul privitorilor de a le potrivi la locul lor, pentru că orice puzzle trebuie rezolvat. Lanțul leagă toate aceste elemente, creează conexiunea dintre ele și, în același timp, reprezintă lanțul trofic, respectând tema festivalului unde totul este interconectat. S-a plecat de la un atom și a urmat întreg lanțul care a format Pământul. Arta nu înseamnă doar peisaje cu bărci sau natură moartă. Oamenii trebuie să înțeleagă cultura de Street Art mai întâi și apoi să vorbească, altfel înseamnă că ne batem joc de artiști și de munca lor”, spune Andrei Oltean, organizatorul festivalului.

Festivalul de la Sibiu deschizător de drumuri și pentru alte orașe

Potrivit organizatorilor în cadrul Festivalului Internațional de Street ART de la Sibiu în fiecare an se decide o temă generală pe care se merge, apoi artiștii fac lucrările să se apropie cât mai mult de această temă. Ulterior se organizează un open call, o perioadă în care artiștii vin și își propun lucrările, iar o comisie mixtă formată din membrii asociației care organizează festivalul și alte persoane din exterior aleg lucrările în funcție de mai multe criterii cum ar fi cromatica, expresivitatea, respectarea temei, se notează și lucrările cu cel mai mare punctaj urmează fi realizate pe clădirile alese în cadrul festivalului.

Artiștii sunt plătiți în funcție de popularitate. Festivalul este un proiect aprobat pe Agenda Culturală fiind finanțat de Primăria Sibiu, dar organizatorii îl susțin și prin contribuție proprie și cu ajutorul partenerilor.

„Haideți să ne gândim! Atât timp cât avem un concert Holograf care vine și cântă o oră, pe centru, în Piața Mare și costă 20.000 de euro și noi rămânem doar cu câteva poze și sunt și oameni care nu agreează Holograf pentru că-i consideră rockeri și sataniști, atunci ce facem? În cazul Festivalului de Artă Stradală îi plătim pe artiști cu mult mai puțini bani, dar lucrarea lor rămâne acolo, încă minim trei ani. Este un festival care lasă ceva în urmă. Acum, părerile pot fi împărțite. N-ai să găsești doi oameni care să gândească la fel. La urma urmei arta nu face nimic altceva decât să stârnească o serie de emoții pe care oamenii le au și fiecare vede ceea ce creierul său proiectează, în funcție de trăirile interioare. Noi știm că facem bine tot ce facem”, spune Andrei Oltean.

Acesta subliniază faptul că festivalul se desfășoară cu succes de șase ani în Sibiu, anul acesta urmând a fi cea de-a șaptea ediție. Și alte orașe au luat exemplul Sibiului pentru a da viață clădirilor.

„Am fost cooptați inclusiv de Banca Mondială pentru a realiza ghidul orașelor pe axa 2021 – 2031 în care suntem luați ca model de bună practică și suntem în Ghidul dezvoltării urbane. Suntem cumva deschizători de uși. După noi au început majoritatea festivalurilor de artă stradală din țară. Am reușit să stabilim o legătură cu cei de la Târgu Jiu care au făcut după modelul nostru festivalul de acolo. Am fost clar inspirație și pentru cei din Bacău. Anul acesta am semnat și cu cei de la Râmnicu Vâlcea să facă și ei după noi acest festival  și bineînțeles Satu Mare care exact în august după ce terminăm noi cu evenimentul ne-au rugat să le acordăm consultanță pentru a face și ei festivalul. Oricum, Sibiul este cunoscut ca un oraș conservator și, cumva, ne așteptam la reacții neutre sau chiar negative din partea anumitor oameni. Bineînțeles că nu- putem mulțumi pe toți, dar beneficiile se vor vedea în timp și nu aș vrea să spun că beneficiile reale se vor vedea după ce nu va mai fi festivalul, pentru că noi nu ne dorim să-l oprim în a-l organiza, dar ne-am dori mai mult suport din partea oamenilor. Să se implice mai activ și atât în organizarea festivalului cât și în prezentarea lui ca fiind ceva unic la nivel de oraș și, bineînțeles, la nivel de țară ”, mai spune Andrei Oltean.

Conducerea grădiniței nu are niciun aport în festival

Rodica Șandru directorul Grădiniței Nr. 22 spune despre lucrare că este una care iese în evidență și că arta poate fi interpretată, mai ales cea abstractă. Pe de altă parte spune că nu s-au implicat în festival.

„Este un desen făcut în cadrul Festivalului de Artă Stradală. Știu că a fost o temă care a trebuit respectată. Desenele sunt abstracte, iar noi nu am avut niciun aport. Este un festival care a fost pe agenda culturală, aprobat de Primărie. Nu ni s-au oferit variante din care să putem alege. Oricum, părerile diferă. Altceva nu am ce să vă spun, pentru că noi am fost simpli beneficiari. Clădirea nu ne aparține. Noi suntem doar în comodat acolo”, spune prof. Rodica Șandru.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Klaus

Acum 2 ani

***de Andrei Oltean, s-a aciuat pe langa primarita, fiind bun prieten cu fiul acesteia. Dupa ce ca aceste desene sunt o mizerie si un atac la banul pubilc, ne da si lectii de arta si moralitate. Mi-e scaarba.

Raspunde

Ombl

Acum 2 ani

articolul nu era despre cat de bou e Andrei Oltean si nici cu cine e prieten. Ai stabilit tu marele critic de arta stradala ca “aceste desene sunt o mizerie”?!
Raspunde

Bbb

Acum 2 ani

Klaus, hate much?
Raspunde

Un cititor

Acum 2 ani

Street fart.
Raspunde

Artă și precizie

Acum 2 ani

Dacă nu înțelegi arta asta, nu trebuie să te uiți la ea. Du-te la talcioc, vei găsi acolo tablouri frumoase cu căprioare și Răpirea din Serai.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus