Marți,
04.11.2025
Parțial Noros
Acum
9°C

VIDEO Poliția caută un șofer care a provocat o tamponare, apoi a plecat

VIDEO Poliția caută un șofer care a provocat o tamponare, apoi a plecat

O sibiancă a solicitat ajutorul polițiștilor după ce, în urmă cu două zile, mașina i-a fost lovită de un șofer care conducea cu viteză pe strada Bieltz. Ulterior, cel care a provocat tamponarea a plecat de la locul incidentului, urmărit de femeia păgubită.

Pe filmarea postată pe Facebook, de femeia a cărei mașină a fost lovită, se poate vedea cum aceasta efectuează un viraj la stânga în momentul în care intră în coliziune cu mașina care trece, cu viteză, de pe o bandă pe alta, pe linie continuă. După ce lovește autoturismul, șoferul își continuă deplasarea.

Autoritățile încearcă acum să identifice șoferul, acesta riscând să rămână fără permis pentru 90 de zile. „Polițiștii Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru identificarea persoanei aflate la volanul autoturismului în cauză, în vederea aplicării masurilor legale”, a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

Video: Facebook/INFO TRAFIC jud. SIBIU

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

15 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Born in '73

Acum 4 ani

aia nu e soferita mai are carnet?
Raspunde

Bathory

Acum 4 ani

Peugeot 508 SW, generatie 2014-2018. Nu pot fi atat de multe.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Corect

Acum 4 ani

Pai soferita nu s-a asigurat! Cum a facut stanga fara sa se uite daca vine vreo masina? Pentru accident este vina ei, clar. Acum, pentru ca a plecat de la locul accindetului, normal si soferul are vina lui. Dar el este de vina ca a plecat, nu pentru producerea accidentului.
Raspunde

Iliescu

Acum 4 ani

Sunt uimit si stupefiat de cati cretini scriu pe-aici in comentarii ca femeia ba nu a semnalizat, ba nu s-a asigurat. ... Nici nu ma mir ca e traficul cum e in tara asta .... da trecerea de pietoni si linia continua pe voi nu va intimideaza? Plus ca dobitocul ce le depaseste fara nici o teama circula cu o viteza mult prea mare pentru un trafic in siguranta? Acolo ar trebui sa se circule cu maxim 30 km/h - sunt scoli, case, oameni. Dar in jungla din Romania siguranta nu e un concept. Pacat de voi
Raspunde

Xulescu

Acum 4 ani

Poate ca soferita a fost atenta la regulile de circulatie si a observat ca acolo e linie continua si in mod normal n-ar avea cine sa o depaseasca. De aceea s-a si dus pana unde e linie intrerupta, sa respecte regulie de circulatie si sa intoarca unde ii perminte linia aia intrerupta. Dar nu ma mir ca sunt atatea accidente cand vad cum comenteaza dobitocii ca tine.
Raspunde

Alin

Acum 4 ani

Bai fraiere, daca nu te uiti, te calca masina si pe trecerea de pietoni. Nesimtitii bineinteles ca nu se uita. Sar pe trecere si asteapta sa opreasca masina. Atata ii duce capul. Asa si aici. Nu poti sa faci stanga fara sa te asiguri, daca ai putin bun simt si ceva responsabilitate in trafic. Cucoana nici nu a semnalizat, nici nu s-a asigurat. Ce a facut ala, ca era linie continua, ca avea viteza, este altceva. Are si el vina lui. Dar accidentul s-a produs din cauza cucoanei, care a facut stanga fara sa se asigure, cand alt autoturism era angajat in depasirea ei.
Raspunde

Constantin

Acum 4 ani

Luați filmarea de pe camerele autobuzului depășit Tursib
Raspunde

Constantin

Acum 4 ani

Luați imaginile de pe camerele autobuzului Tursib
Raspunde

Constantin

Acum 4 ani

Luați filmarea de pe camerele autobuzului Tursib
Raspunde

Ionut Lazareanu

Acum 4 ani

Mi se pare ca si doamna a uitat de semnalizare la efectuarea virajului...
Raspunde

Constantin

Acum 4 ani

Filmarea camere autobuz Tursib
Raspunde

Constantin

Acum 4 ani

Filmarea camere autobuz Tursib
Raspunde

Neală Semnalizatorul

Acum 4 ani

Vede cineva semnalizarea la tanti? Eu nu o sesizez oricât aș da pe repetare, la cel care iese mai tarziu de pe alee se observă.
Raspunde

Xulescu

Acum 4 ani

Din ce stiu tursibul are camere pe bus. Soferul vinovat a depasit un bus chiar inainte de incident (se vede pe camera). De ce nu se verifica filmarile de pe bus? Sau pana s-au gandit "investigatorii", s-a sters filmarea?
Raspunde

Un Psdist mandru

Acum 4 ani

Aici e cam culpa comuna. Si madam trebuie sa se asigure inclusiv din spate, asa zice legea. Pe rca ul aluia nu isi repara masina, mai ales ca e pe camera incidentul. Ala a facut mai multe dar permisul i se suspenda pt ca nu a declarar in 24 ore accidentul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus