Luni,
20.09.2021
Ceata
Acum
12°C

Proiecte de investiţii desfăşurate pe parcursul verii în comuna Axente Sever

Proiecte de investiţii desfăşurate pe parcursul verii în comuna Axente Sever

În această vară, administraţia publică locală din comuna Axente Sever îşi menţine planul de investiţii propuse încă de la începutul anului. Astfel, au fost finalizate lucrările exterioare la grădiniţa din Agârbiciu, care se numără printre principalele investiţii pentru instituţiile de învăţământ de pe raza comunei în anul 2021. Au fost realizate lucrări de reparații la fațadă, refacerea tencuielii, dar și ample reparații la acoperișul clădirii. Aceste investiții au fost realizate cu fonduri de la bugetul local. De asemenea, la începutul anului au fost finalizate lucrările de renovare interioară a grădiniței.

Având în vedere că ne aflăm în anotimpul cald, sunt desfăşurate constant lucrări pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din comună. De altfel, a fost achiziţionată recent o freză pentru iarbă, cu braţ mobil, pentru întreţinerea drumurilor comunale şi a spaţiilor verzi din comuna Axente Sever. Această investiţie completează dotarea Serviciului de Gospodărire cu utilaje moderne şi eficiente. Tractorul performant aflat în dotarea Serviciului de Gospodărire poate fi utilizat astfel nu numai pentru deszăpezirea drumurilor (care se efectuează cu o lamă pentru zăpadă şi o sărăriţă), ci şi pentru lucrări de toaletare şi de înreţinere a spaţiilor verzi.

Nu în ultimul rând, vara aceasta se vor derula şi lucrări de asfaltare a străzilor din comuna Axente Sever, fiind vorba despre trei străzi care vor fi reabilitate şi modernizate cu fonduri de la bugetul local.

Despre noile proiecte şi investiţii, primarul comunei Axente Sever subliniază următoarele aspecte: „Noi avem planificate din timp toate proiectele, investiţiile şi obiectivele pe care vrem să le atingem în plan local. Am avut în plan o renovare completă a grădiniţei din Agârbiciu, ceea ce acum s-a întâmplat odată cu finalizarea lucrărilor exterioare, vom începe vara aceasta şi lucrările de asfaltare pentru trei străzi din comună, iar în această perioadă, angajaţii de la Serviciul de Gospodărire Comunală se ocupă în special de întreţinerea şi amenajarea spaţiilor verzi din comuna Axente Sever. În acest sens, am şi achiziţionat o freză cu braţ mobil pentru tăierea ierbii, care se poate ataşa la tractorul din dotarea Primăriei, şi astfel angajaţii vor lucra mai rapid şi mai eficient”.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus