Miercuri,
20.10.2021
Cer Senin
Acum
8°C

Atmosferă de vacanță la Consiliul Județean. O întrebare banală ia prin surprindere secretarul și arhitectul șef

Atmosferă de vacanță la Consiliul Județean. O întrebare banală ia prin surprindere secretarul și arhitectul șef

Un singur punct de pe ordinea de zi de astăzi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Sibiu a ieșit din monotonia unei întâlniri în plin sezon de vacanțe. Consilierul județean Adrian Echert a solicitat detalii legate de modificarea regulamentului propriu privind organizarea emiterii în regim de urgență a autorizației de construire de către președintele Consiliului Judeţean Sibiu, însă nimeni nu era pregătit pentru un răspuns.

Președintele de ședință, vicepreședintele CJ Marcel Luca nu a știut să dea mai multe detalii și a cerut ajutorul secretarului general, Ioan Radu Răceu. Acesta, neatent la mersul discuțiilor, a încercat să explice, însă s-a bucurat când cineva a sesizat arhitectul șef al județului să intre în întâlnire. De abia Oana Argentina Lapoși, arhitectul șef al județului, a putut explica rostul acestui proiect de hotărâre.

”E stipulat în lege, nu facem nimic pe lângă”

Adrian Echert a vrut să știe care e rostul introducerii acestui punct pe ordinea de zi, având dubii că prin trecerea în subordinea directă a președintei Daniela Cîmpean s-ar putea încerca scoaterea documentațiilor de sub supravegherea profesioniștilor. ”Nu, sunt aceleași autorizații. Autorizațiile sunt emise de președintele Consiliului Județean, alături de care semnează arhitectul șef și secretarul”, a încercat să explice Radu Răceu care a avut nevoie se i se mai pună o dată întrebarea pentru că nu era atent la ședința desfășurată online. ”Pentru partea de urgență, aici putem să... Cred că a intrat și doamna arhitect șef”, a pasat problema, rapid.

Oana Argentina Lapoși a explicat în final care era adevărata problemă. ”Legea 50 spune de termenul legal de 30 de zile, necesar pentru eliberarea autorizațiilor de construcție. Anul trecut a fost modificată legea și a apărut acest nou articol care prevede ca în situații în care solicitantul dorește emiterea de urgență a de construire să se dea un termen de șapte zile. Am tot așteptat normele de aplicare a Legii 50, care între timp nu au mai apărut. Și din acest motiv nu am decis să intrăm cu acest regulament în hotărâre de consiliu județean. În general, dosarele de autorizare erau rezolvate în maxim o săptămână. Acum, de vreo 2 luni, în condițiile în care mai multe UAT-uri au rămas fără serviciile de specialitate, încărcarea e mult mai mare și în aceste condiții nu mai putem garanta că putem emite aceste autorizații în 30 de zile. Ca să oferim beneficiarilor obținerea în maxim 7 zile, era nevoie de acest regulament da e stipulat în lege, nu facem nimic pe lângă. Nu se schimbă documentația, se modifică termenul”, a explicat arhitecta șefă.

 

 

...

 

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Gigi contra

Acum 1 lună

Nu-i doare pe ei capul de interesele si doleantele sibienilor!
Raspunde

Dani ocna

Acum 1 lună

aia sint in vacanta de cind ezista
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus