Asociația Calea Neamului a anunțat un protest sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 16 în fața statuii baronului Samuel von Brukenthal, dezvelită de către președintele Klaus Iohannis, în 11 septembrie. ”Frați si surori, suntem împreună în prima linie, fiecare dintre noi, cei care vom fi prezenți fizic la Sibiu, ne punem la bătaie bugetele personale, timpul si efortul pentru organizare. Haideți să fim împreună ca de fiecare dată. Nu este posibil ca acești străini, să poată batjocori Memoria Martirilor, fără să primească o replică puternică din partea noastră. Aveți cuvântul meu si al camarazilor mei, că reactia va fi puternică, căci ochii lui Horea si ai lui Cloșca si ai lui Crișan nu vor fi în Piața Mare din Sibiu pentru a-l privi pe baron, doar sâmbăta asta. Privirea Martirilor nu va fi îndreptată doar spre guvernatorul ce a reprimat în sânge de român Răscoala pentru libertate națională, ci poate mai ales, către toți românii din Sibiu care nu au voie să uite oasele frânte pe roată”, anunță Mihai Tîrnoveanu, organizatorul evenimentului, președintele Asociației Calea Neamului.
”Amplasarea statuii – semn clar că suntem sub ocupație străină”
Tîrnăveanu a solicitat Primăriei Sibiu aviz pentru manifestație și spune că va vorbi cu această ocazie despre ”actul încărcat de o simbolistică ritualică”, respectiv amplasarea statuii în centrul Sibiului. ”Este semnul cel mai clar că suntem sub ocupație străină. Acesta este mesajul, transmis de la cel mai înalt nivel al statului român...al unui fel de stat ”român”, un mesaj profund, ce nu poate fi șters de superficialitatea propagandei pentru ”adormire”, care acționează pe două căi, una axată pe ”cultura” de opere de artă pe care Samuel B. a oferit-o Transilvaniei și alta pe ideea că baronul nu a avut niciun rol în condamnarea la moarte a conducătorilor răscoalei”, susține el.
În opinia președintelui Asociației Calea Neamului reprimarea răscoalei țărănești nu putea fi executată decât din ordinul baronului Brukenthal. ”Misiunea lui dată de imperiu nu a fost de a colecționa opere de artă, ci de a guverna Transilvania, cu toate implicațiile inerente. Individul, nu numai că executa ordinele de la ”centru”, ci încă a făcut si exces de zel, căci atunci când împăratul Iosif al II-lea a emis o conscripție militară prin care iobagii care se înrolau în armată dobândeau anumite drepturi, marele om de cultură Samuel Brukenthal, a anulat-o, dezvăluindu-și astfel sentimentele lui ”culturale” față de iobagii români. Așadar, ridicarea statuii respective în centrul unui oraș atât de important din Transilvania, nu înseamnă un act de recunoaștere a unei contribuții culturale universale, ci înseamnă un act prin care ni se transmite că suntem sub ocupație, sub dominație străină” a mai spus el.
Cătălin Borangic sursa foto: Facebook / Cătălin Borangic
”Acuzele la adresa baronului, aduse de unii pădureți, sunt nejustificate”
Nu de aceeași părere este Cătălin Borangic, președintele Asociaţiei Culturale Enciclopedia Dacica (ENDA), arheolog specialist și doctor în istorie. El îl absolvă de baron de vina mutilării și morții capilor răscoalei de la 1784, explicând că Horea, Cloșca și Crișan au fost trădați de români, iar intervenția armată în Transilvania a fost coordonată de trupele imperiale conduse de von Jankovich, un comisar aflat în serviciul direct al împăratului. ”În calitate de guvernator al Transilvaniei a avut ghinionul să administreze provincia în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. Ghinionul i-a fost cu atât mai mare cu cât fusese un apropiat al împărătesei Maria Tereza, mama viitorului împărat Iosif al II-lea, care, din pricini pe care nu le știu, când a ajuns pe tron nu l-a plăcut deloc pe baronul sas. Motiv pentru care nici nu l-a lăsat să se ocupe de răscoală, ci a trimis trupele imperiale conduse de von Jankovich, un comisar aflat în serviciul direct al împăratului şi care nu dădea socoteală pentru acţiunile sale guvernatorului sau altcuiva.
Prin oameni de încredere, von Jankovich a negociat sumele pentru care moții i-au trădat, prins și predat autorităților pe capii răscoalei.
Câte 600 de ducați de aur și eliberarea din iobăgie a celor 7 moți. Aceștia au fost preotul Moise, fiul preotului, Moise cel tânăr, Ion Clisaru din Abrud, Ion, Todor şi gornicul Irimie Soil, Lazăr Latea, toţi din Cărpiniş, Todor şi Ion Holobut din Şasa-Lupşa, Todor Momen din Lupşa şi preotul Simion din Şasa-Lupşa. Asta ca să știm despre ce vorbim”, a scris istoricul pe pagina sa de Facebook.
Răscoala i-a pus capăt carierei guvernatorului Brukenthal, susține Borangic, iar acesta nici măcar nu a participat la sinistrul carnagiu al execuției. ”Ordinele veniseră direct din cancelaria imperială, fără ca baronul să fie consultat sau întrebat ceva. Poate și pentru că anterior gestionase cam ineficient starea de tensiune preexistentă, nedorind să intre în conflict cu nobilimea maghiară. Căci este drept, valahii reprezentau o stare inferioară. Brutalitatea execuției este asumată direct de către împărat, fapt ce dă mult de gândit istoricilor și acum, căci vorbim de iluministul Iosif al II-lea. Să fi fost ceva masonic la mijloc, Horea fiind și el mason, nu știu a zice. Așa că acuzele la adresa baronului, aduse de unii pădureți, sunt nejustificate. Și chiar dacă a fost cu un pas înaintea vremurilor lui, a fost și un om al timpului său. Un timp în care românii erau considerați specie inferioară și multe dintre deciziile guvernatorului au favorizat sașii și aristocrația maghiară. Asta ca să mai temperăm și avântul ultra-europenilor care-i pupă soclul”, a mai scris istoricul.
”În secolul al XXI-lea, nu era nevoie de statui ale politicienilor, în special în Transilvania”
Csaba Szabó, cadru universitar la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității Lucian Blaga, susține într-un articol publicat în publicația de limbă maghiară Szabadság, ce apare în Cluj, că ideea de a monta în 2021 o statuie care naște discuții naționaliste nu e tocmai fericită. ”Pentru muritori, adică nu zei și regi, au început să fie ridicate statui publice în lumea greacă, clasică. Atunci s-a dezvoltat sensibilitatea vieții comunitare, a educației publice și a spiritualității civice, care interpretează, de asemenea, spațiile publice ca un țesut viu al schimbării sociale și leagă perpetuarea reprezentării corpului uman de realizările morale, politice și spirituale, în cea mai mare parte divină. De atunci, localitățile noastre au fost umplute cu o multitudine de statui în ultimele secole, în special în Europa și Statele Unite, a devenit o modă importantă în epoca naționalismului. În timp ce în altă parte această tendință scade, interpretarea sculpturilor din trecut la standardele contemporane dă naștere unei dezbateri politice și ideologice pline de viață”, scrie el. ”În secolul al XXI-lea, nu era nevoie de statui ale politicienilor, în special în Transilvania, unde nu există aproape niciun politician maghiar, român sau sas care să nu amintească de o rană dureroasă din istoria vreunei din cele trei etnii. De aceea ar putea fi mai util să ridici sculpturi pentru artiști, sportivi sau oameni de știință, poate într-un mod mai creativ și mai puțin convențional, precum statuia lui Ady Endre din Oradea, lângă care poți sta, citi sau medita”, opinează istoricul.
Statuia cei mai importanți poeți maghiari ai secolului al XX-lea, amplasată în Oradea, despre care vorbește Csaba Szabó.
Sursa foto: oradea-nagyvarad-grosswardein.ro
”Pe lângă patronajul său ca om politic și guvernator, Brukenthal a lăsat o moștenire problematică în istoria României: în timpul său, forțele austriece au suprimat răscoala țărănească condusă de Horea, iar eroii mitici ai României au fost executați la Alba Iulia. Până de curând, puțini știau despre asta, iar cercurile naționaliste românești și producția de metahistorie națională au identificat până acum rareori suprimarea răscoalei Horea cu numele Brukenthal. (...) Ridicola postare pe Facebook a ministrului Raluca Turcan readus în discuție numele lui Samuel von Brukenthal. Ministrul „La mulți ani, Samuel von Brukenthal!” nu numai că a creat sute de meme-uri și l-a ridiculizat pe ministrul dealtfel popular, dar sute de comentatori și politicieni AUR au insistat, de asemenea, că numele lui Brukenthal este inseparabil de suprimarea românismului și a mișcării lui Horea. Deși aceste declarații sunt parțial adevărate, ele denaturează realitatea istorică în sensul că Brukenthal a fost responsabil numai indirect de suprimarea răscoalei, în timp ce conducerea Hofburgului din Viena și Statul Major transilvănean al armatei austriece au fost în primul rând responsabili” - Csaba Szabó.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 21023
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Craciunescu Felicia
Acum 5 ore
PNL și KWI fac cu boltă pe Constituția României !!
Acum 6 ore
Gabytza Gabor
Acum 6 ore
Noi noi
Acum 6 ore
Mihnea