Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Filiala Județeană Sibiu a ACoR construiește o casă pentru două familii afectate de inundațiile din județul Alba

Filiala Județeană Sibiu a ACoR construiește o casă pentru două familii afectate de inundațiile din județul Alba

În urma inundațiilor din luna iulie a acestui an, mai multe localități din județul Albaau fost grav afectate. Fililala județeană Alba a Asociației Comunelor din România a inițiat o campanie de ajutare a comunităților afectate de inundații prin care solicită sprijinul tuturor primarilor de comune din țară, în măsura posibilităților, „să adopte” o familie afectată de inundații.
 
Filiala Județeană Sibiu a ACoR, prin „Fondul de solidaritate pentru nevoi, calamități și dezastre naturale”, creat și gestionat separat la nivelul filialei, a început construcția unei case pentru două familii cărora apele revărsate le-au distrus agoniseala de-o viață.

„Casa Sibiului”, așa a fost numită de către cei implicați, este construită într-una dintre cele mai afectate comune din județul Alba, Roșia Montană.

„Nimic nu poate fi mai frumos să știi că, din mica ta contribuție, va fi realizat un adăpost pentru 7 persoane. Printre acestea este și o fetiță căreia îi vom achiziționa un calculator de care are mare nevoie. Prin unire se realizează fapte mari – este sloganul ACoR, consider că Asociația și Filialele Județene se identifică cu acesta, că suntem o structură guvernată de solidaritate”, a declarat președintele Filialei Județene Sibiu a ACoR, dl  Valentin-Dumitru-Ioan IVAN.

Construcția va fi finalizată până la începutul iernii, pentru 7 persoane greu încercate și cărora Filiala Județeană Sibiu a ACoR dorește să le readucă zâmbetul și speranța.

Sursă foto: Asociația Comunelor din România

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 721

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus