Sâmbătă,
03.12.2022
Cer Senin
Acum
7°C

Apel către medicii sibieni din sistemul privat, în valul patru: ”găsiți o formulă să lucrați alături de spitalul public județean”

Apel către medicii sibieni din sistemul privat, în valul patru: ”găsiți o formulă să lucrați alături de spitalul public județean”

În contextul creșterii numărului de paturi necesare bolnavilor de Covid-19 în cel de-al patrulea val al pandemiei, autoritățile județene arată că este nevoie și de mai multe cadre medicale. Cele din sistemul privat ar putea ajuta, este de părere președinta Consiliului Județean Sibiu.

La Spitalul municipal din Mediaș nu mai sunt locuri pentru bolnavii Covid. ”Chiar acum vin de la Spitalul din Mediaș, nu mai sunt locuri, toți bolnavii sunt transferați la spitalul din Sibiu”, a transmis Dana Morăraș, consilier județean, în ședința CJ Sibiu de miercuri.

Intervenția ei a urmat-o pe cea a lui Adrian Echert, care, din postura de consilier județean membru al consiliului de administrație al celei mai mari unități medicale a județului a descris situația. ”Sunt la 100 de paturi pentru Covid-19, din care 18 pentru secția ATI. Cele de la ATI sunt toate ocupate, celelalte 72 sunt aproape toate ocupate. Clar, acest val patru este mult mai grav decât tot ceea ce a fost până acum”, s-a adresat Echert conducerii CJ Sibiu. Scopul mesajului a fost de a cere autorităților județene să suplimenteze numărul de paturi alocate bolnavilor de Covid-19.

”O implicare comună”

În replică, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, a arătat că nu este normal ca cea mai mare ”presiune” în acest nou val al pandemiei să fie direcționată către Spitalul Județean Sibiu. ”Și azi am avut discuții despre numărul de paturi pentru bolnavii Covid-19. Ar trebui să înțeleagă toți că o pandemie și valul acesta trec mai bine cu o implicare comună, din partea tuturor. Din păcate, cea mai mare presiune este pe Spitalul județean, unde oamenii ajung fără să mai treacă prin alte părți. În același timp, Spitalul județean se adresează și altor pacienți, care contribuie la Casa de asigurări de sănătate, care poate s-au vaccinat și au dreptul să primească servicii medicale. Toate spitalele din județ trebuie să pună umărul și să susțină acest val patru de pandemie. Spitalul județean alocă maximul ca să poată să răspundă și pacienților Covid, cazurilor celor mai grave, care nu pot fi tratate decât aici. Însă în județul acesta sunt și alte spitale care ar putea să preia cazuri mai puțin grave. Se lucrează pentru a se extinde și numărul de paturi ATI și celelalte paturi, dar trebuie să se implice cu toții”, a răspuns Daniela Cîmpean.

Pe lângă paturi pentru bolnavii de Covid-19, este nevoie și de personal medical. Iar în acest caz, Daniela Cîmpean crede că o soluție rapidă este cea a personalului medical de specialitate din domeniul privat. ”Și pe partea de resurse umane, de medici, există un deficit. Fac un apel și la spitalele private să găsească o formulă să lucreze alături de Spitalul public județean Sibiu”, a adăugat Cîmpean.

Zilele trecute, într-un interviu acordat ziarului Turnul Sfatului, dr. Victoria Bîrluțiu, șefa secției Boli infecțioase din cadrul Spitalului Județean Sibiu arăta că, în prezent, mai lucrează alături de alți doi medici. ”Tot timpul este nevoie de medici și suntem în curs de creștere a numărului. În momentul de față suntem trei medici, iar de la 1 octombrie va veni o doamnă doctor, medic primar de la Institutul „Matei Balș”, plus încă un medic care face gărzi și încă o colegă care își dorește să revină după concediul de creștere al copilului, care a mai efectuat gărzi la noi și care dorește să reînceapă activitatea. Deci, din octombrie, noiembrie cu siguranță ne vom înmulți și vom fi șase medici. De asemenea, din ianuarie, se va scoate la concurs încă un post de medic specialist”, afirma Bîrluțiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus