Ca urmare a confirmării infectării cu SARS-CoV-2 a patru din cei 29 de angajați ai Băii Populare Sibiu, programul acesteia a fost redus la un singur schimb pe zi.
”Datorită ratei incidenței crescute precum și în urma confirmării cazurilor pozitive de COVID -19 în rândul personalului angajat al Serviciului Public Baia Populară, ca măsură privind conduită responsabilă de prevenire a răspândirii virusului în rândul clienților cât și a angajaților, propunem modificarea programului de lucru cu clienții pentru o perioada de 14 zile consecutive, începând cu data de 5 octombrie 2021”, anunță reprezentanții Băii Populare. Până pe 19 octombrie, inclusiv, Baia Populară va mai fi deschisă de marți până vineri între orele 07:00 și 16:00 și, respectiv, sâmbăta, între 09:00 și 18:00. Cei care și-au făcut programări on-line în afara acestor intervale, vor fi reprogramați.
”Încercăm să ne păstrăm calmul și să fim cât mai prudenți în continuare. De aceea am luat aceste măsuri prin care se va lucra într-un singur schimb. Colegii mei au reacționat bine și sperăm ca după această perioadă de două săptămâni să revenim la program normal”, spune Ioana Dăncăneț, directoarea Băii Populare Sibiu.
Ca urmare a creșterii incidenței de cazuri Covid-19 în municipiul Sibiu, accesul la serviciile Băii Populare este restricționat celor care sunt vaccinați ori au trecut prin boală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: redus , populara , baia , program
Vizualizari: 1252


Ultimele comentarii
Acum 54 minute
AndreiM
Acum 54 minute
Grecu cel viteaz
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Constantin
Acum 1 oră
Rammstein