O grindă a unui pod de pe şantierul Tronsonului I al Drumului Expres Craiova-Piteşti a căzut peste un camion al constructorului, scrie craiovaforum.ro.
Accidentul s-a petrecut pe şantierul Drumului Expres, în zona comunei Ghercești. Şoferul camionului, un tânăr în vârstă de 27 de ani din Drobeta Turnu Severin, a scăpat nevătămat.
„În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, pe un drum în lucru, de pe raza comunei Gherceşti, s-a produs un accident.
La fata locului s-au deplasat poliţiştii, care, au stabilit că o autoutilitară condusă de un tânăr de 27 de ani, din Drobeta Turnu Severin, pe sub pasarela unui drum în lucru, nedeschis circulaţiei, de pe raza comunei Gherceşti, a agrosat cu bena o grindă din beton, care a căzut pe vehicul, provocându-i avarii. În urma evenimentului, au rezultat doar pagube meteriele, conducătorul auto refuzând transportul la spital.
Accidentul a avut loc în momentul în care şoferul basculantei a trecut cu bena ridicată pe sub grinzile din beton, care nu erau fixate. Una dintre grinzi, care cântăreşte câteva tone, s-a desprins şi a făcut praf basculanta, scrie și Gazeta de Sud.
Potrivit sursei citate, inspectorii ITM Dolj au deschis o anchetă în acest caz şi au descoperit deja câteva nereguli: „În acest moment, noi cercetăm incidentul ca fiind un eveniment periculos. În urma cercetărilor se vor da şi sancţiuni, dacă va fi necesar. Pe parcursul anchetei lucrurile se mai pot schimba. Când a avut loc incidentul a fost chemată ambulanţa, apoi şoferul a declarat că a avut un atac de panică. Dar până la finalul cercetărilor poate veni cu un certificat care să ateste faptul că a suferit ceva în timpul accidentului. Nu se ştie niciodată. Deocamdată, ca măsură imediată, zona a fost îngrădită, a fost blocat accesul pe acel drum. Inspectorii ITM au stabilit un alt traseu tehnologic pentru lucrările care au loc acolo. Practic, folosirea acelui drum care trecea pe sub grinzi era o deficienţă".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2301
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
PETRICA
Acum 3 ore
Sibiu.adrian