Marţi,
19.03.2024
Parțial Noros
Acum
-1°C

Cioloş: e nevoie de măsuri restrictive, pentru că situaţia nu se stabilizează. România e o pată neagră pe harta Europei

Cioloş: e nevoie de măsuri restrictive, pentru că situaţia nu se stabilizează. România e o pată neagră pe harta Europei

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, preşedinte al USR, a declarat vineri că sunt necesare măsuri pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, inclusiv în şcoli, apreciind că, în mod clar, "va fi nevoie de măsuri restrictive pe o perioadă determinată".

Potrivit acestuia, România este într-o situaţie excepţională şi este nevoie şi de măsuri excepţionale.

"Nu ştiu care a fost schimbul de informaţii (CNSU - INSP - n.r.) şi de argumente, însă un lucru e cert: e nevoie de măsuri, pentru că situaţia nu se stabilizează, nu vorbim de regres, ci măcar de stabilizare. E o pată neagră pe harta Europei. România. când ne uităm la situaţia pandemiei, la numărul de morţi în primul rând, pentru că persoane infectate există cam peste tot, însă numărul de morţi raportat la persoanele infectate e de departe mai mare în România. Deci în mod clar avem o problemă şi n-o să reducem presiunea pe spitale şi pe terapie intensivă decât dacă ţinem sub control şi numărul de infectări. Şi, ca să ţinem sub control numărul de infectări, e nevoie şi de măsuri restrictive pentru anumite tipuri de activităţi. Eu aş ţine pe masă orice opţiune care are în spate argumente şi în mod clar, ca premier, pe astfel de subiecte aş lucra cu echipele de specialişti. N-am eu elemente suficiente ca să iau decizii de unul singur, însă în situaţia de faţă e nevoie şi de măsuri restrictive, pentru că altfel n-o scoatem la capăt", a afirmat Cioloş la Digi24, citat de Agerpres.

El consideră că este foarte important să le explici oamenilor de ce iei anumite măsuri restrictive, în ce condiţii se iau anumite decizii, acesta fiind rolul politicienilor şi a anunţat că în programul USR va exista propunerea ca, pentru o anumită perioadă limitată de timp, să fie utile restricţii de participare la anumite evenimente sau activităţi, cu criterii foarte clare de revenire la situaţia normală.

"În mod clar ne trebuie măsuri prin care să limităm răspândirea virusului, inclusiv în şcoli, inclusiv în spaţii aglomerate. (...) În mod clar va fi nevoie de măsuri restrictive pe o perioadă determinată. E nevoie de testare în şcoli. (...) Pentru anumite tipuri de activităţi, din punctul nostru de vedere, ar trebui temporar măsuri restrictive în anumite zone din ţară, măsuri care să vină pe baza evaluărilor pe care le fac specialiştii şi pe baza cifrelor. Nu cred că trebuie luate măsuri aplicate uniform, atunci când situaţia e diferită dintr-o zonă în alta. (...) Pentru o perioadă limitată de timp, pentru a reduce această presiune virală, colegii care se pricep la asta şi asta vom avea ca propunere în programul nostru de guvernare, ca pentru o perioadă limitată ar fi utile anumite restricţii de participare la anumite evenimente sau la anumite tipuri de activităţi, urmând a avea nişte criterii foarte clare pe baza cărora să revenim la situaţia normală atunci când vedem o evoluţie pozitivă. Apoi va fi o discuţie legată de şcoală ", a explicat Cioloş.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Madalyna Sufana

Acum 2 ani

Haideti, dle Ciolos, macar in al ceasul 12, carantinati tara cu o stare de urgenta si faceti vaccinarea obligatorie! Serios acum, deja e prea mult timp de cand n-am mai avut o vacanta, nu am mai intrat intr-un club sau nu am mai facut shopping in strainatate!
Raspunde

Un cititor

Acum 2 ani

Spiralache, știm cât te duce capul, cât ești de onest și cât de mult iubești românii! Du-te la progresiștii tăi și nu te mai arăta așa de îngrijorat de soarta românilor, că n-ai nicio treabă cu poporul ăsta. Nici tu și nici Barna, zis Treidoze.
Raspunde

VT

Acum 2 ani

Trebuie luate masuri dure dle! Cei vaccinati sa mai fie vaccinati de cateva ori (pentru siguranta celor nevaccinati), iar cei nevaccinati bagati intr-un lagar, in carantina permanenta (pentru siguranta celor vaccinati). Nevaccinatii, fara acces in spitale si in institutii, pana se caiesc sau crapa. Toti copiii sa fie vaccinati imediat, chiar daca ei fac boala asimptomatic si stim ca o transmit indiferent daca sunt vaccinati sau nu, dar vaccinarea ii ajuta sa se obisnuiasca cu... vaccinarea. Nu e vorba de control aici, e primul pas important catre o forma de conducere superioara democratiei, numita: dictatura. Certificatul verde e simbolul libertatii: el permite ca drepturile si libertatile pe care inainte le aveau toti prostii, acum le au doar vaccinatii! Unii zic ca certificatul asta ar fi o implinire a restrictiei pomenite in biblie la Apocalipsa 13: "Nimeni nu va putea vinde si cumpara fara semnul fiarei"! Serios? niste aberatii frate, fara certificat e clar ca nu poti cumpara, dar nici macar nu mai intri in magazine fara el. Nu intri nicaieri. Nu pleci nicaieri. Jos libertatea! Traiasca vaccinul! Vaccinul sau excomunicarea, sau glontul...ceva serios pentru un viitor luminos! Cu adanca incrancenare globalista, Vaccinistul Talibanic PS: Clarificare: se stie acum ca si vaccinatii transmit boala, dar ei au dreptul sa circule peste tot, deoarece ei nu pot infecta pe nimeni, avand asupra lor certificatul verde. Nevaccinatii astia insa, sunt un pericol chiar daca nu sunt infectati, deoarece ei nu au certifcat verde, asta inseamna ca ei fac pe nebunii si se pun cu sistemul, iar asta chiar daca nu e interzis de vechile legi, nu e tolerabil in noua ordine mondiala. Acum e clar?
Raspunde

Kukuruku

Acum 2 ani

asta stie statul cel mai bine, birocratie. nu conteaza realitatea, conteaza docomentul.
Raspunde

Ricky

Acum 2 ani

USR face politica pe care stie sa o faca cel mai bine, singura de fapt: sa interzica cate ceva. Ati avut ministerul sanatatii, ati avut semnale clare despre valul 4, l-ati avut pe Sibian SB care v-a dat si o estimare exacta la ce se va intampla si voi n-ati cumparat medicamente, nu ati schimbat prize, nu ati securizat si complementat paturile. Mai mult, vreti sa concediati personalul medical si nici macar in ceasul al 12-lea nu rechizitionati spitale private pentru detensionarea crizei. V-ati bazat pe un vaccin bun pentru variante istorice si nu v-a dus capul la chestiuni elementare de medicina, mutatii noi. Ipocrizie si tupeu maxime.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus