Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
-0°C

95 de înmormântări, în două săptămâni, în Cimitirul Municipal. Muncitorii: „noi la fel muncim”

95 de înmormântări, în două săptămâni, în Cimitirul Municipal. Muncitorii: „noi la fel muncim”

Valul 4 al pandemiei de coronavirus a pus o presiune enormă pe întreaga țară, de la sistemul de sănătate, până la cimitire. Sibiul nu a fost o excepție din acest punct de vedere. În primele două săptămâni ale lunii octombrie au fost înmormântate cu cel puțin 30 mai multe persoane față de aceeași perioadă a ultimilor trei ani. Muncitorii din Cimitirul Municipal spun însă că pentru ei munca e aceeași, pentru că programul nu li s-a schimbat. 

Oamenii vin la fel la înmormântări acum, ca și înainte. Singura diferență este că stau mai distanțați în jurul gropii, spun muncitorii de la cel mai mare cimitir al Sibiului. Pentru ei treaba la fel merge, nu lasă ca emoțiile să îi acapareze. Vin la program, până la 3 după-amiaza, apoi merg acasă. A doua zi o iau de la capăt.

„Sunt ceva mai mulți morți, într-adevăr, față de alte perioade. Se fac înmormântări la fel, dar se ține cont de distanță. Dacă e un volum de 20 de persoane, automat stau la distanță mai mare. Evident că încă mai sunt locuri în cimitir, pentru că acesta nu e singurul din Sibiu. Mai este unul în Turnișor, mai este unul la Biserica din Groapă, altul în Gușterița... sunt vreo 7-8 de toate. Acesta este cel mai mare, într-adevăr. Mai mult de 11-12 înmormântări pe zi n-au fost, dar am avut și zile cu trei înmormântări. În plus, nu toți mor de COVID. Pentru noi nu s-a schimbat nimic în ultima perioadă. Tot așa ne facem treaba”, spune unul din angajați.

Potrivit cifrelor municipalității, în perioada 1 - 14 octombrie 2021, au fost efectuate 95 de înmormântări în Cimitirul Municipal Sibiu (media zilnică, raportat la cele 12 zile de lucru, fiind de 8 înmormântări), cu aproximativ 30 de decese mai mult față de aceeași perioadă a anilor trecuți. 

·      Anul 2018: 66 înmormântări

·      Anul 2019: 53 înmormântări

·      Anul 2020: 64 înmormântări

·      Anul 2021: 95 înmormântări

În perioada 1-14 octombrie au murit 78 de persoane care au fost confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus, rezultând o medie de 5,5 morți pe zi.

 

 

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

D

Acum 2 ani

Serios, ați început să numărați înmormântările? Halal jurnaliști
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus