Viorel Dinu, consilier evaluare - examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Serviciul Corp Control, a fost reţinut, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, a informat DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de miercuri, a lui Viorel Dinu, acesta fiind acuzat de luare de mită.
Procurorii notează în ordonanţă că, în cursul anului 2020, Viorel Dinu, în calitatea menţionată, ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societăţi comerciale, un autoturism de lux în valoare de aproximativ 80.000 de euro.
"Folosul necuvenit menţionat ar fi fost pretins şi primit de inculpat pentru a nu constata nereguli ce ar fi atras sancţiuni, inclusiv suspendarea contractelor pe care una dintre societăţile comerciale administrate de omul de afaceri le avea încheiate cu două primării din ţară. Aceste contracte de execuţie lucrări erau finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: masina lux , ministerul dezvoltării , angajat , Viorel Dinu , proiect , spaga , euro , pndl
Vizualizari: 972
Ultimele comentarii
Acum 35 minute
@onestean
Acum 39 minute
Propaganda
Acum 44 minute
Semion Ortodocsu
Acum 56 minute
Ion Iliescu
Acum 1 oră
Un sibian vero