Cinci bărbați au fost reținuți de poliție ieri, după ce reprezentanții Ocolului Silvic Jina au făcut plângere împotriva lor pentru tăierea și furtul a 20 de arbori.
Conform plângerii scrise transmisă poliției, în perioada 30 – 31 octombrie, persoane necunoscute au tăiat și sustras 20 de arbori de esență fag, gorun și carpen din zona U.P. 7 Cănaia. În urma cercetărilor preliminare efectuate, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, respectiv furt de material lemnos, în scurt timp fiind identificate persoanele bănuite de tăierea și furtul materialului lemnos. Este vorba despre cinci bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, toți domiciliați în localitatea Jina.
Prejudiciul creat în urma faptei se ridică la suma de 8.500 de lei, recuperat în proporție de 95%, după ce materialul lemnos a fost identificat în două locații de pe raza localității Jina. Acesta a fost ridicat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Jina, anunță Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.
Cei cinci bărbați au fost reținuți 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 921
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Robert
Acum 3 ore
Pastor marginas
Acum 3 ore
Nemo