Vineri,
03.12.2021
Partial Noros
Acum
12°C

Hoții au furat cablurile de la telescaunul de pe vârful Straja. Instalaţia transporta turiştii la 1.868 de metri

Hoții au furat cablurile de la telescaunul de pe vârful Straja. Instalaţia transporta turiştii la 1.868 de metri

Mai multe elemente şi cabluri electrice au fost furate din staţia de comandă a telescaunului ce deserveşte cea mai înaltă pârtie din staţiunea Straja, cea de pe Vârful Straja, la 1.868 de metri altitudine, instalaţia de transport pe cablu fiind în imposibilitatea de a mai fi reparată în actualul sezon de schi.

Incidentul a fost semnalat Poliţiei din oraşul Lupeni, administratorii pârtiei menţionând că au fost sustrase mai multe bunuri din pupitrul de comandă al telescaunului aflat pe Vârful Straja.

"În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, cercetările demarate vizând identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului, a cărui valoare urmează a fi comunicată de către cei care administrează instalaţia pe cablu", a precizat miercuri purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Potrivit IPJ Hunedoara, în urma investigaţiilor a rezultat că şi camera de forţă a telescaunului a fost vandalizată în luna august, fiind furate componente şi cabluri electrice. Cazul nu a fost semnalat însă poliţiştilor.

Unul dintre administratorii pârtiilor din Straja, Emil Părău, susţine că furturile de cablu produc pagube importante proprietarilor de instalaţii de transport pe cablu, deoarece schiorii nu mai pot ajunge acolo unde îşi doresc, iar cheltuielile de înlocuire a elementelor distruse sunt foarte mari.

"Instalaţia de pe Vârful Straja transporta turiştii la 1.868 de metri. E adevărat că ea nu funcţiona tot timpul iernii, pentru că acolo era şi viscol, dar ne afectează, pentru că este vorba de 1,5 km de pârtie. Aceste furturi ne grevează activitatea. Anul trecut s-au tăiat cabluri la staţia trafo şi la tunurile de zăpadă. Pagubele au fost mari, de sute de mii de euro, în timp ce hoţii câştigă din cablurile tăiate câteva sute de lei", a explicat Părău.

Primăria Lupeni, de care aparţine telescaunul în cauză, a sesizat poliţia, iar o echipă de tehnicieni ai administraţiei locale evaluează pagubele rezultate în urma incidentului din Straja. Potrivit autorităţilor, este posibil ca telescaunul de pe Vârful Straja, care era oprit de anul trecut, să nu mai fie pornit în acest sezon de schi din cauză că timpul este prea scurt pentru reparaţiile necesare.

Staţiunea Straja, din Valea Jiului, este una dintre cele mai căutate destinaţii pentru schi din ţară, lungimea totală a pârtiilor fiind de 26 de km.

(Agerpres/foto cronicavj.ro)

Comentarii

1 comentarii

Mihai

Acum 1 săptămână

Centrele de colectare fier vechi , incitare la furt si distrugere.CFR a avut mult de suferit
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus