Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Nimic important fără voia Sibiului: asociația de transport metropolitan ajunge la vot. Care sunt regulile propuse

Nimic important fără voia Sibiului: asociația de transport metropolitan ajunge la vot. Care sunt regulile propuse

Fiecare localitate din viitoarea asociație va avea câte un vot. Greutatea fiecărui vot este diferită, rezultă din statutul propus pentru ”Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu”. Practic, nicio decizie importantă nu va putea fi luată fără acordul reprezentantului municipiului Sibiu. Acest statut va fi supus dezbaterii plenului Consiliului local Sibiu în prima zi a săptămânii viitoare.

Consiliul local Sibiu, în paralel cu consiliile altor nouă localități din împrejurimi (Cisnădie, Șelimbăr, Cristian, Șura Mică, Roșia, Șura Mare, Sadu, Poplaca și Ocna Sibiului) vor avea de aprobat, zilele acestea, actul constitutiv și statutul Asociației de dezvoltare intercomunitară (ADI) Transport Metropolitan Sibiu. O asociere care să armonizeze transportul public în comun în și între localitățile membre, discuție întoarsă pe toate părțile în discursul aleșilor locali de aproximativ un deceniu.

Inițial, organizarea unui sistem comun de transport public în zona metropolitană a Sibiului era promisă în cadrul unei asocieri metropolitane. Înființarea acestei asociații metropolitane a fost amânată în repetate rânduri, principalul motiv invocat fiind că legislația în vigoare este deficitară. Și acordă drept egal de vot tuturor localităților, indiferent de populație, buget etc. Fapt care nu convenea reprezentanților administrației Sibiului, care arătau că cele mai mari resurse din bugetul municipiului s-ar aloca și nu din cel al localităților învecinate.

În statutul propus pentru viitoarea asociație de transport metropolitan, votul tot egal pentru fiecare membru este. ”Fiecare asociat, prin reprezentantul său, are un vot egal în adunarea generală a Asociației”, se arată la articolul 21 al documentului supus aprobării. Dar în chestiunile importante, voturile au o greutate diferită, se arată în același statut. ”Pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale a Asociației adoptate în exercitarea atribuțiilor cu privire la exercitarea mandatului acordat de asociați, prevăzute la art. 6 al.2 lit. f-g, art. 17 al. 2 lit a - h, j - l, al. 3, se iau în prezența tuturor asociaților și cu votul favorabil fie a cel puţin jumătate din numărul asociaților care însumează cel puțin două treimi din numărul total al populației tuturor asociaţilor, fie a cel puţin două treimi din numărul asociaţilor care însumează cel puţin jumătate din numărul total al populaţiei tuturor asociaţilor”, se arată la același articol din statut.

Ca urmare a acestui articol, nicio decizie importantă nu va putea fi luată fără acordul municipiului Sibiu. Și asta pentru că cele zece localități în discuție au o populație totală de 240.235 de locuitori (conform datelor Instituției Prefectului Sibiu, pe baza cărora se calculează acum incidența cazurilor de Covid-19). Iar cum în municipiul Sibiu locuiesc (conform acelorași date) 169.815 locuitori, asta înseamnă că votul reprezentantului acestei localități va însuma mai bine de două treimi din totalul populației (locuitorii Sibiului au o pondere de 70,68% din total). Prin urmare, indiferent de cum vor vota celelalte localități, decizia finală va fi luată în funcție de cum va vota reprezentantul municipiului Sibiu.

Chestiunile importante pentru care se va aplica această regulă sunt cele precum stabilirea taxelor și subvențiilor pe care fiecare localitate le va plăti pentru finanțarea serviciului de transport în comun, dar și aprobarea tarifelor pentru populația care va utiliza acest sistem de transport.

Populația din localitățile viitoarei asociații de transport

Sursa datelor: Instituția Prefectului Sibiu

Municipiul Sibiu

169.815

Oraş Cisnădie

25.725

Şelimbăr

16.209

Roşia

6.273

Şura Mare

5.197

Cristian

4.527

Ocna Sibiului

4.338

Şura Mică

3.642

Sadu

2.712

Poplaca

1.797

Total

240.235

Tot în această categorie a hotărârilor importante care, în actuala configurație a populației, nu vor putea fi adoptate fără consimțământul reprezentantului municipiului Sibiu intră și cele de organizare internă: care sunt strategia și obiectivele asociației, aprobarea situațiilor financiare și descărcarea de gestiune, alegerea și revocarea membrilor consiliului director și a cenzorilor, organigrama asociației, aprobarea unor contracte peste o anumită sumă și modificarea actului constitutiv și a statutului asociației.

Tot de modul în care va vota reprezentantul municipiului Sibiu va depinde primirea de noi membri, aprobarea retragerii sau excluderea altor membri, precum și aprobarea cotizației anuale sau ”orice alte atribuții prevăzute în lege sau în statut”.

Concesiunea infrastructurii de transport (autobuze, stații etc) este o altă chestiune importantă a cărei adoptare va depinde de votul municipiului Sibiu.

În viitoarea asociație de transport vor putea intra și alte localități, cu condiția să aibă ”o legătură directă, fără a fi nevoită să tranziteze o altă localitate din afara ADI Transport Metropolitan Sibiu, cu una dintre unităţile administrativ teritoriale membre”. Pentru primirea de noi membri, votul trebuie adoptat în unanimitate.

 ”Asociaţia va asigura elaborarea şi aprobarea strategiei de dezvoltare a Serviciului de transport public local. Pe baza strategiei de dezvoltare vor fi stabilite investiţiile necesare atingerii obiectivelor prevăzute de această strategiei, prioritizarea acestora, precum şi planul de implementare şi analiza macro suportabilităţii. Planurile de investiţii vor fi actualizate periodic ţinând seama de strategia de dezvoltare”, se mai arată în statutul propus pentru viitoarea asociație.

Asociația va fi condusă de un Consiliu director, format din președintele asociației, care va fi și președintele Consiliului director, și încă patru membri, toți având un mandat de maxim patru ani (pe perioada mandatului primarilor).  Cei care vor lucra zilnic ca angajați ai Asociației vor fi conduși de un director executiv numit de consiliul director.

Mai durează până vom avea transport metropolitan

Asociația de transport metropolitan va acționa total independent de o viitoare asociație metropolitană, se subliniază în raportul care însoțește proiectul de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii locali ai Sibiului în ședința programată luni. Document în care se arată că până la funcționarea efectivă a unui sistem de transport metropolitan va mai trece timp. 

”Nu în ultimul rând precizăm faptul că momentul înfiinţării ADI Transport Metropolitan Sibiu nu coincide cu momentul delegării gestiunii serviciul de transport local de călători în aria de competenţă a asociaţiei, urmând o serie de demersuri legale (publicarea anunţului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, studiul de oportunitate pe noua arie de deservire, strategia de dezvoltare a serviciului de utilitate publică, regulamentul de transport, caietul de sarcini, etc.) incidente după constituirea acesteia. Ori pentru extinderea efectivă a rutelor de transport local de călători este importantă înfiinţarea, cu celeritate, a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară de transport public local - ADI Transport Metropolitan Sibiu”, se mai arată în raportul citat.

Consultă aici, în format integral, proiectul de hotărâre, raportul aferent, precum și Actul constitutiv și Statutul propuse pentru Asociația de transport metropolitan Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Mincinoasa ordinara

Acum 3 ani

pana la urma iata ca se putea face zona Metropolitana si cu legislatia existenta. **** de la primarie a mintit din 2016 incoace ca nu poate face zona metropolitana ca nu-i pemite legislatia, ca ea va avea doar un vot egal cu al primarului Poplacii de ex. - ca nu poate fi superioara - ubermensch. iata ca se putea face.

Raspunde

Ion

Acum 3 ani

La cum se lucrează în atelierul mecanic din Tursib și la ce flotă de autobuze turcești au eu nu le dau mai mult de 8 luni de funcționare a acestui proiect!!! Acolo trebuie un Director adevărat cum a fost Dl.Popa nu păpușari propulsati de băieții primăriței și de directorul de la firma cu mita!!! Ca sá te angrenezi la așa ceva mai întâi trebuie sa incepi cu schimbări în rândul păpușarilor din conducerea Tursibului!
Raspunde

X

Acum 3 ani

Popa a fost groparul transportului electric! In Cluj, Tirgu Jiu, Brasov, Galati s-au achizitionat troleibuze moderne care circula si independente de retea din bani de la UE! s-ar fi putut reintroduce prin PNRR dar....Deci despre Popa...numai de bine
Raspunde

Pintilie

Acum 3 ani

Fodor Astrid e prea bolnava si batrana ca sa mai poata face ceva important pentru Sibiu...
Raspunde

Sergiana Poalenbrau

Acum 3 ani

Clujul isi face metrou si Sibiul se screme cum sa functioneze niste rate pe sate.
Raspunde

Kukuruku

Acum 3 ani

isi fac pentru ca sunt mai mult decat de doua ori mai mari decat Sibiu. Dar pana fac, sunt tot la stadiul de hartii.
Raspunde

Un sibian

Acum 3 ani

IGNORANTA, NEPRICEPERE si PROSTIE multa la Tursib!!! Un exeplu este linia de microbuze electrice...se invart goale prin oras in 80% din timp!!!
Raspunde

Kukuruku

Acum 3 ani

ce ciudat , fara Rasinari? iar Talmaciu, Orlat si Gura Raului (cel putin) ar fi trebuit convinse si ele. Zona metropolitana reala e undeva intre Saliste, Loamnes si Avrig, ca limite de V, N si E. Bine si asa, deocamdata...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus