Vicepreședintele USR și deputatul de Sibiu, Dan Barna, a mers astăzi în Ialomița, de Ignat, ziua în care se taie porcul și se pregătesc preparatele specifice. "După ce bunicii mei n-au mai fost, n-am refuzat niciodată o invitație de a lua parte la tradiția Ignatului. Pentru că de fiecare dată, în astfel de ocazii, se păstrează viu un spirit de comunitate și familie. Și nimic nu e mai important decât sentimentul că aparții unei comunități și unei familii cu care împarți bune și rele", scrie Barna pe facebook.
Potrivit imaginilor postate pe rețeaua de socializare, deputatul ia parte la tradiția Ignatului, alături de câțiva colegi și prieteni.
"În copilărie, de Ignat, eram negreșit la bunici.
Pentru ei tăierea porcului era un moment esențial în pregătirile pentru Crăciun. Atmosfera era ca în mai toate casele în care această tradiție e păstrată: multă voie bună și sarcini judicios împărțite de gospodarul în a cărui curte te aflai. Noi, copiii, mârâiam întâi dimineața de frig și de trezit devreme, dar odată activați ajutam cu ce puteam, comentam curioși și încercam, nu întotdeauna cu succes, să nu stăm în calea adulților. Și mai erau distracțiile momentului: călăritul porcului, bășica umflată - cu boabe de porumb în ea ca să zornăie, competiția între copii ca să prinzi niște ureche crocantă sau coada și alte năzbâtii cu șorici.
După ce bunicii mei n-au mai fost, n-am refuzat niciodată o invitație de a lua parte la tradiția Ignatului. Pentru că de fiecare dată, în astfel de ocazii, se păstrează viu un spirit de comunitate și familie. Și nimic nu e mai important decât sentimentul că aparții unei comunități și unei familii cu care împarți bune și rele.
Așa a fost și azi la Gârbovi, Ialomița, unde alături de câțiva colegi și prieteni, în curtea gospodarului locului Vasile Popa, am avut bucuria să contribuim, în mod firesc, la păstrarea unei tradiții la care ținem cu toții,"scrie Dan Barna pe facebook.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2278
Ultimele comentarii
Acum 53 minute
Q
Acum 57 minute
Newman
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Emil