Vineri,
19.04.2024
Ceata
Acum
3°C

Astrid Fodor a fost aleasă președinte al ADI Transport Metropolitan Sibiu. Prima intenție: autobuze electrice sau cu hidrogen

Astrid Fodor a fost aleasă președinte al ADI Transport Metropolitan Sibiu. Prima intenție: autobuze electrice sau cu hidrogen

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a fost aleasă să conducă asociația care ar urma să înființeze un sistem de transport public metropolitan. Primarii din Sadu, Șelimbăr, Ocna Sibiului și Șura Mare fac parte din Consiliul director al asociației.

Nouă primari și un administrator public au semnat în cursul unei ședințe care a avut loc joi statutul și actul constitutiv al asociație înființată înaintea consfințirii unei zone metropolitane a Sibiului. Este vorba de primarii Astrid Fodor (Sibiu), Marius Grecu (Șelimbăr), Vasile Budin (Poplaca), Valentin Dumitru Ioan Ivan (Sadu), Ioan Seuchea (Cristian), Valentin Ristea (Șura Mică), George Claudiu Predescu (Ocna Sibiului), Ionuț Maier (Șura Mare) și Ioan David (Roșia), iar din partea orașului Cisnădie - Otilia Man, administrator public.

”Edilii au semnat Statutul și Actul Constitutiv al Asociației și au ales președintele Adunării Generale a acesteia, în persoana primarului Astrid Fodor. De asemenea, au fost aleși prin vot membrii Consiliului Director: primarii Astrid Fodor, Valentin Ivan, Marius Grecu, Claudiu Predescu și Ionuț Maier”, se arată într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.

Autobuze electrice sau cu hidrogen

În ședința în care au fost stabilite cele mai sus descrise s-a discutat și despre accesarea de fonduri alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru achiziția de autobuze electrice sau alimentate cu hidrogen. Aceste autobuze ar urma să fie folosite atât pentru transportul în interiorul municipiului, cât și pentru extinderea unor rute în afara orașului. ”Ca prim pas, Primăria Municipiului Sibiu a transmis Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, entitate prin care se va desfășura finanțarea pe această componentă, intenția de a depune un astfel de proiect”, se mai arată în comunicatul citat.

La finele anului trecut, când a fost adoptată intenția constituirii ADI Transport metropolitan, primarul Astrid Fodor estima că până vor veni locuitorii din cartierul Arhitecților ori Șelimbăr, de exemplu, în Sibiu cu autobuzele unei regii locale va mai trece cel puțin un an și jumătate. ”Cel mai scurt termen este mijlocul anului 2023. Este un proces de durată. Vă spun toți pașii: înregistrarea la instanță a Asociației va dura până la mijlocul lunii februarie. Apoi trebuie să publicăm în jurnalul UE anunțul de delegare a serviciului de transport public. Acest anunț trebuie publicat cu cel puțin 12 luni înainte de contractare. După care ADI Transport trebuie să realizeze un studiu de oportunitate, care va stabili indicatorii tehnico-economici, redevența, subvenția pe care trebuie să o plătească fiecare localitate, numărul necesar de autobuze, unde vor fi stațiile și toate detaliile. Apoi se va lucra la infrastructură. După ce au trecut cele 12 luni trebuie finalizat contractul de delegare a serviciului de transport public, care după ce a fost avizat de Consiliul Concurenței va deveni funcțional. Deci un an jumătate pe puțin va dura, luând în calcul termenele prevăzute de legislație”, declara Astrid Fodor.

Sursa fotografiilor: Primăria municipiului Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 2 ani

Parca tocmai s-au cumparat autobuze alimentate cu CNG.O informez pe dna Presedinte ADI Transport pe Marte ca hidrogenul nu poate fi cules ca pepenii de Dabuleni ci se produce cu energie electrica,energie care nici ea nu se culege precum cucuruzul ci,la rindul ei,se produce.Cum?Preponderent prin arderea gazului metan sau a carbunelui pentru ca ,din motive pe care le pot banui,fara legatura cu ecologia,energia atomica este exclusa.Fara legatura cu tema: marile zacaminte de litiu sunt in Rusia si China.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 2 ani

Scrii numai prostii. Hidrogenul e deja o formă de înmagazinare a energiei electrice produsă inconstant (solară, eoliană). Și marile zăcăminte de litiu sunt în Chile, Argentina și Paraguay, am eu acțiuni la un complex minier de-acolo.
Raspunde

Elzorab

Acum 2 ani

Adevarul e ca e cea mai competenta. Se vede cum conduce primaria. Sper ca la următoarele alegeri sa ne trezim si sa votam schimbarea. Prea s-a dezvoltat încrengătura asta cancerigena dintre pnl-isti si sasi.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 2 ani

nu pune nime ștampila pe hauru vostru, nu aici vă găsiți proștii
Raspunde

Popa

Acum 2 ani

Doamna nu are de gand sa se retraga?
Raspunde

Tzaca

Acum 2 ani

Cum, acum cand este cea dintai? Prima si cea mai cea? Ar fi un gest de o iresponsabilitate, tanti primar se gandeste doar la cetatenii orasului si vrea sa faca praf tot. Ma termina astia cu ADI-urile lor, iar niste posturi bunicele de luat bani si facut nimic. Noroc cu Fodor ca vegheaza la bunastarea orașului nostru. Ora primarului iubit, multi lateral dezvoltat. Oda noului sef al ADI, viitor sef la, urmatorului ADI... si tot asa.
Raspunde

Bambolero

Acum 2 ani

nu, au votat-o sibienii
Raspunde

Max rasinareanul

Acum 2 ani

Astrid Fodor te iubim, că ca tine nu gasim !
Raspunde

Birtu

Acum 2 ani

Alta functie pentru tante si cu functia o alta indemnizatie care o pune la ciorap,dar asociatia asta va functiona doar pe hartie o buna perioada de timp,cred ca minim cit mandatul lui tante. Caram boulea e o nuca tare pentru sibieni si nu se lasa cu una cu doua sa intri pe teritoriul lui cu alte autobuze. Pehartie este totul in roz dar realitatea este cam gri cenusiu.
Raspunde

Aurel Metrescu

Acum 2 ani

E clar! Stați liniștiți la locurile voastre (de acasă, nu fin autobuz), nu se va realiza nimic!
Raspunde

Dan Costei

Acum 2 ani

Bunicutza alaturi de ilustrii primari membrii ai ADI incearca din nou marea cu degetul. Vor fi doar alti bani irositi . Trebuie mers pe CNG . Varianta electrica nu rezista pe distante lungi ( la SB sunt probleme cu linia verde unde bateriile sunt noi si traseul sub 9 km ). De Hidrogen + infrastructura alimentare nu mai vorbesc. Vise. In primul rand ilustra primarita a Sibiului ar trebui sa renunte la sofer si masina de serviciu ( economie de 40 k eur /an) . Linia verde inca functioneaza si e putin folosita. Ar fi un exemplu pentru populatie.
Raspunde

Che

Acum 2 ani

Și va modifica și legea aia locală cu impozit redus pe hibride ? Sau dansa nu a auzit ca in marile orașe (ex Brasov ,Cluj ) asemenea auto au reducere !! Da de unde sa audă ,ca face doar ce vrea și când vrea !
Raspunde

Bambolero

Acum 2 ani

Hibridele plug-in au impozit 0
Raspunde

Eug

Acum 2 ani

La noi daca face de ce face daca nu face de ce nu face vesnica prostie romineasca
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus