Firma care va construi tronsonul rămas nefinalizat din autostrada A1 Lugoj – Deva, segmentul Margina-Holdea, ce include cele două tuneluri pentru urși, ar urma să fie anunțată la începutul lunii februarie, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de Adevărul.
Porțiunea lipsă de autostradă reprezintă o investiție estimată la 1,4 miliarde lei, prin PNRR, fiind vorba de un tronson de 10 km.
”Procedura de achiziție a fost una cu preselecție. S-au calificat șase companii care după aceea participau la o nouă licitație. A fost contestat rezultatul de către cei care nu s-au calificat între primii șase. Au fost 131 de clarificări pe acest proiect, ultimele au fost depuse în 11 ianuarie 2022.
Estimez că toate clarificările vor fi oferite până în data de 26 ianuarie. În această perioadă va fi termenul la instanță pentru procesul de care vă aminteam. În momentul în care vom avea o soluție, intrăm în etapele următoare. Sper să intrăm rapid în execuție pe acel tronson. Este o chestiune de zile, nu vreau să influențez instanțele, dar cam așa este calendarul”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit adevărul.ro.
Pentru acest tronson, termenul de finalizare este august 2026. CNAIR a selectat șase asocieri de constructori, din 9 oferte depuse în primăvară:
Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S.
Asocierea SC Alsim Alarko Sanayi Tesisleri Ve Ticaret A.Ș – Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S.
Kolin Insaat Turizm Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi
Strabag SRL
Asocierea Impresa Pizzarotti & C Spa – Pizzarotti SA – Retter Projectmanagement SRL
Asocierea Terna Tourist Technical And Maritime SA – Intracom Constructions Societe Anonyme Technical And Steel Constructions (Intrakat)
Pentru etapa următoare a licitaţiei, firmele trebuie să depună ofertele până în 31 ianuarie 2022.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1659
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Bogdan
Acum 10 ore
Birtu
Acum 10 ore
C. Tățean
Acum 10 ore
Roso
Acum 11 ore
Garfield