Istoricul sibian Răzvan Pop și-a lansat podcastul săptămâna trecută cu o discuție alături de profesorul Zeno Karl Pinter, despre începuturile Sibiului și aspecte rămase mai puțin lămurite sau clarificate de-a lungul timpului. Unul dintre ele îl reprezintă existența unei locații denumite Cedonia.
Hărțile Imperiului Roman arată că în zona râului Cibin, în zona în care astăzi este Sibiul, ar exista o locație denumită Cedonia, un castru care se afla pe drumul roman ce lega Romula, capitala Daciei Malvensis, de Apulum, capitala Daciei Apulensis. Se presupune că acest castru se afla pe locul actualului cartier Gușterița sau în împrejurimile acestuia.
„Nu avem o certitudine, până acum nu s-a descoperit Cedonia în nicio parte pe teritoriul Sibiului, nu o putem lega de nucleul Sibiului propriu-zis și rămâne pentru viitoare generații. Iar dacă o legăm, o legăm de drumul roman, care trecea prin Gușterița și nu are nici o legătură cu centrul Sibiului de astăzi. S-a creat mitul acesta, avem complexul Cedonia, dar nu are nici o treabă cu realitatea”, spune Răzvan Pop.
Cedonia a revenit în atenția localnicilor în cel de al 20-lea secol, adusă de istoricii care doreau să dovedească continuitatea romană pe acest teritoriu. „Aici este un deficit de cercetare. Să fim serioși. Cum ai mii de morminte fără așezări? Îi aduceau de la sute de kilometri? Tot undeva în zonă trebuia să fie o așezare mare. Eu aia cred că a fost Cedonia, care a dat metropola aceea de la Cașolț, care este extraordinară”, spune profesorul Pinter.
Întregul episod îl puteți urmări pe youtube, pe pagina lui Răzvan Pop sau pe Spotify. Se poate urmări și pe Academia.edu și pe google podcasts și pe Paetron.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5028
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
R
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
C