Marţi,
29.11.2022
Cer Senin
Acum
3°C

Efectul autostrăzii: Alba are de patru ori mai puțini morți din accidente decât Sibiul

Efectul autostrăzii: Alba are de patru ori mai puțini morți din accidente decât Sibiul

Alba este judeţul în care în 2021 s-a înregistrat cel mai mic număr de persoane decedate în accidente rutiere la nivel de ţară, respectiv 10. În ultimii ani, odată cu darea în folosinţă a mai multor tronsoane de autostradă, fiind înregistrat un trend descendent în ceea ce priveşte producerea de evenimente rutiere grave. Prin comparație Sibiul are de patru ori mai morți din accidente.

"Alba este judeţul care a înregistrat cea mai mică criminalitate la nivel naţional, respectiv 10 persoane decedate (în accidente de circulaţie - n.r.) pe tot parcursul anului 2021. Dacă ne raportăm la populaţie, suntem undeva la 4,13 la 1.000 de locuitori gradul de mortalitate", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, şeful Serviciului Rutier Alba, comisar şef Dorin Davidaş.

La rândul său, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar şef Florin Dogaru, a apreciat că judeţul Alba este unul "din cele mai favorizate din punctul de vedere al infrastructurii pe partea de autostradă", în prezent fiind mult diminuat traficul rutier pe drumurile naţionale.

În anii anteriori, pe DN1 şi DN7 erau o serie de "puncte negre" în care s-au produs multe accidente cu consecinţe deosebit de grave.

Şeful IPJ Alba a subliniat că, alături de partea de infrastructură, în diminuarea numărului de accidente grave au contat şi modul de acţiune în stradă şi activitatea de prevenţie desfăşurate de poliţiştii rutieri.

Adjunctul şefului IPJ Alba, comisar şef Vasile Darius Bic, a precizat că în Alba sunt 70 de poliţişti rutieri, iar reţeaua de drumuri constă în 350 de kilometri de drumuri naţionale şi europene, peste 1.000 de kilometri de drumuri judeţene şi peste 1.000 de kilometri de drumuri comunale.

În 2021, numărul de accidente grave de circulaţie s-a redus în Alba faţă de 2020 cu 25%, iar al persoanelor rănite grav cu 20%. În anul 2020 s-a reuşit reducerea numărului accidentelor grave de circulaţie cu 17% faţă de anul 2019 şi a persoanelor rănite grav cu 22%. Şi în anul 2018 s-a înregistrat reducerea numărului accidentelor grave de circulaţie produse în Alba.

În comparație, datele Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu pe anul 2021 arată că în județul Sibiu au fost înregistrate 522 (+161) de accidente de circulaţie, însă numărul de accidente rutiere grave a fost în scădere, respectiv 112 (-7).

”Din punctul de vedere al consecinţelor acestor accidente, indicatorii analizaţi au evidenţiat faptul că cele 112 de accidente rutiere grave s-au soldat cu decesul a 40 de persoane (+10)”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.

Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost neacordarea de prioritate pietonilor, indisciplina pietonilor şi viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum.

”Polițiștii rutieri au acţionat permanent pentru reducerea riscului rutier, combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Prevenirea accidentelor grave și a consecințelor acestora reprezintă în continuare unul dintre obiectivele prioritare în cadrul Inspectoratului”, concluzionează oficalii IPJ Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 1702

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

K.Samuel

Acum 9 luni

Pe bune? Deci era o problema de infrastructura în cea mai mare parte? Cine ar fi zis...?!

Raspunde

Avrigean

Acum 9 luni

judetul alba este de patru ori mai putin tranzitat decat jud. sibiu . .
Raspunde

Mircea

Acum 9 luni

Sursa? De unde stii?
Raspunde

R.

Acum 9 luni

Da, propun autostrada catre Medias, Agnita si Paltinis, asftel putem reduce considerabil nr. de accidente. Sincer chiar sunt drumuri bune in judet, ca nu stim sa le folosim sau ca nu sunt in line dreapta e altceva. Nu stiu cine o pus atatea curbe pe drumurile noastre
Raspunde

Claus

Acum 9 luni

Cei din Alba fac accident pe raza jud Sibiu,majoritatea care ies din Alba catre Sibiu,o fac pe contrasens.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus