Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

După opt ani de muncă în Irlanda, doi tineri și-au deschis la Sibiu propria afacere. Povestea restaurantului asiatic The Wok

După opt ani de muncă în Irlanda, doi tineri și-au deschis la Sibiu propria afacere. Povestea restaurantului asiatic The Wok

După opt ani petrecuți în Irlanda, lucrând în domeniul Horeca, Alin și Simona Alioaie s-au hotărât să revină în România și să pornească o afacere la Sibiu. Ambii sunt din Reghin, Județul Mureș și spun că au ales să se mute la Sibiu pentru că vizitele dese pe care le-au făcut i-au apropiat de oraș, dar și pentru că au găsit aici oportunități de dezvoltare mai mari. Astfel că, de aproape doi ani, cei doi soți și-au propus să aducă o parte din ceea ce înseamnă gastronomia Asiei la Sibiu și au pus bazele restaurantului „The Wok”.

Simona are 32 de ani, iar Alin 33. Povestea lor începe în Reghin, orașul de unde au plecat în Irlanda pentru un trai mai bun. Au lucrat în domeniul Horeca, Alin într-un restaurant asiatic, iar Simona într-o cafenea. Experiența din Irlanda i-a ajutat să se dezvolte și să cunoască secretele industriei, secrete pe care le aplică la The Wok, localul pe care acum îl administrează. S-au întors în țară pentru că și-au dorit ca fetița lor să crească în România și au ales Sibiul pentru că au simțit că aici se pot dezvolta în mai multe direcții.

„Suntem din Reghin, județul Mureș. Timp de opt ani am fost plecați și ne-am gândit să ne întoarcem acasă după atâția ani petrecuți în străinătate. Am ales Sibiul pentru că este un oraș care ne-a plăcut dintotdeauna, mereu am venit în vizită aici și cu timpul am devenit destul de apropiați de oraș. Așa că, am decis să ne mutăm cu totul aici și să ne deschidem propria afacere”, arată soții Alioaie.

Cum au pus bazele The Wok

S-au întors în țară în 2019, iar în mai 2020, după ce s-a ridicat starea de urgență, pregătirile pentru inaugurarea restaurantului erau gata. Decizia de a deschide localul a venit natural pentru că cei doi tineri își doreau să îmbine experiențele pe care le-au acumulat în Irlanda și să creeze un loc cu concept asiatic, în care Alin putea pregăti toate rețetele învățate în anii petrecuți în străinătate.

„Alin a lucrat bucătar într-un restaurant asiatic din Irlanda și a reușit să învețe secretele bucătăriei asiatice, de aici toată pasiunea noastră. Eu am lucrat într-o cafenea și acolo am învățat foarte multe lucruri despre această industrie, lucruri pe care încerc să le pun în practică aici. Am deschis în plină pandemie. Ne-am întors în țară spre finalul lui 2019, iar după starea de urgență, în mai, am deschis restaurantul”, mai arată cei doi soți.

Numele localului nu a fost dificil de ales. S-au gândit la numele tigăilor în care se pregătesc preparatele asiatice, un nume simplu, dar sugestiv. „Numele localului a fost ales în strânsă legătură cu preparatele. Tigăile în care este făcută mâncarea se numesc wok-uri și așa ne-a venit ideea să punem aceste nume”.

Preparatele din Asia au ajuns la Sibiu

La The Wok, aveți posibilitatea să încercați o varietate de produse din mai multe colțuri ale Asiei. Mai mult, oamenii care ajung în localul situat pe Strada Luptei, numărul 25, vor putea vedea cum mâncarea este preparată chiar în fața lor.

La capitolul supe, de exemplu, aveți de ales între Tom Yum Soup, o supă  picant-acrișoară aromată cu lemon grass, fasole verde, suc proaspăt de lămâie, frunze de kaffir lime, coriandru și ciuperci sau Tom Kha Sop, supă cu lapte de cocos aromată cu fasole, ceapă, ciuperci champignon, coriandru, frunze de kaffire lime și lemon grass.

La partea de startere, de asemenea, oferta este una diversificată. Piept de pui pe frigărui servit cu sos de arahide, creveți tiger cu pesmet panko serviți cu sos de zahăr de palmier sau aripioare prăjite în sos Thai cu semințe de susan alb sunt doar câteva dintre preparatele pe care le puteți savura. Partea de curry-uri este la fel de diversificată. Aici puteți alege dintre preparate precum Green Curry, Yellow Curry, Malayasian Curry sau Red Curry.

Unul dintre preparatele preferate ale clienților este Black Pepper Beef, vită marinată în aromaticul black and pepper sos de soia cu ardei roșii și galbeni, fasole verde, porumb și usturoi. Ceea ce este interesant este faptul că la The Wok puteți găsi atât preparate pentru vegetarieni, dar și un meniu special dedicat copiilor. Mai mult, dacă nu doriți să fie adăugate anumite ingrediente, acestea se pot elimina, în funcție de preferințe.

„Clientul poate să vadă cum se prepară mâncarea chiar în fața lui. Dacă vine și este dezorientat, nu știe ce preparat i-ar plăcea, noi încercăm să ajutăm. Majoritatea rețetelor sunt cele pe care Alin le-a învățat în Irlanda”, mai arată soții Alioaie.

Pentru ei, cea mai mare bucurie este atunci când primesc oameni în local. Încearcă să le aducă zâmbetul pe buze și să îi facă să plece mereu mulțumiți. „Chiar dacă vine un client și este supărat și poate a avut o zi grea, dacă îi zâmbești poate reușești să îl faci să se simtă mai bine. Și atunci aceste lucruri mici sunt și cele care contează. Luptăm ca să vedem oameni aici, ne e drag când vedem localul plin și atunci când clienții pleacă mulțumiți”.

Preparatele de la The Wok le puteți comanda pe Glovo, pe Take away, pe site-ul The Wok sau la numărul de telefon 0770527523. Locația de pe strada Luptei o puteți vizita de luni până joi între orele 11-21, vineri, între 11-22 și sâmbătă între 12-22. De asemenea, activitatea The Wok o puteți urmări și pe pagina de facebook cu același nume. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Ionica

Acum 2 ani

Felicitari, arata excelent!

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow, Jack Sparrow

Acum 2 ani

Dupā nume par de la Onesti, dar s-au deghizat in ardeleni, dar ce zic eu în ardeleni, in Miss si Mister Miagy..... Ne-am dat naibii......
Raspunde

Pentru vrabiuta

Acum 2 ani

Ce importanta are de unde vin sau cum se numesc? Sau cu ce te deranjeaza numele lor? Articolul are cu totul si cu totul alt subiect. Faci comentarii inutile, cu care vrei sa pari spiritual sau "smcher". Ei bine, nu esti nici una nici alta...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus