Luni a fost zi de salariu pentru angajații din creșele și grădinițele din Municipiul Sibiu, doar că, la unii, conturile au rămas goale. Din cauza unei legi date în septembrie 2021, din cauza lipsei de continuitate în guvern, din cauza a două instituții locale care n-au avut niciun interes să urmeze ori să anticipeze legislația, câțiva zeci de angajați din creșele și grădinițele din Municipiul Sibiu au rămas cu cardurile goale. În plus, de abia acum află că atunci când vor primi salariile, într-un final, acestea vor fi diminuate.
Nici acum, Primăria Sibiu și Inspectoratul Școlar nu-și asumă nimic. Solicitate pentru un punct de vedere, cele două instituții s-au eschivat. Primăria a promis, dar nu a trimis nimic, iar Inspectoratul a trimis numărul de telefon al liderului de sindicat din învățământ. ”El știe cel mai bine care e situația”...
De unde a început totul
Prin Hotărârea de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial pe 15 septembrie, se permitea trecerea creșelor din subordinea primăriilor, în subordinea Ministerului Educației, acolo unde administrațiile locale decideau asta.
„Începând cu anul școlar 2021-2022, creșele de stat sunt arondate, la solicitarea primarilor, ca urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizie a inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, unităților de învățământ preșcolar cu program prelungit, cu personalitate juridică”, scria în decizie.
În județul Sibiu, din totalul de 12 creșe de stat, 11 au trecut la Ministerul Educației. În acestea sunt, în total, 108 de angajați.
Plata întregului personal din creșe urma să fie făcută de către Ministerul Educației, însă nici până acum nu a apărut o normativă în acest sens, astfel că primăria i-a scos din buget, iar Inspectoratul Școlar nu i-a băgat.
Problema este, însă, doar în Sibiu. În Mediaș sau Agnita, de exemplu, administrațiile locale au anticipat problema și au prevăzut bani în buget pentru plata oamenilor pentru încă o lună. La fel în restul țării. La Primăria Sibiu s-a așteptat o hârtie de la Inspectoratul Școlar. Iar Inspectoratul o aștepta de la minister. Și nu s-a anticipat situația în care angajații vor rămâne fără salarii.
”Numai dacă situația e pusă public se poate rezolva, altfel nu interesează pe nimeni”
Problema ne-a fost semnalată luni dimineață de directoarea unei grădinițe din municipiu.
”Azi am fost anunțați că nu se vor da salariile, pentru că Ministerul Educației și primăriile nu se pot înțelege între ele care să ne plătească. Deci nu numai că nu ne plătesc azi, în zi de salariu, ci nici nu se știe când ne vor plăti salariile. Creșele au trecut de la primării la Ministerul Educației și nimeni nu știe care din cele două foruri trebuie să ne plătească, iar pentru că suntem și creșă și grădiniță, avem o singură personalitate juridică, astfel că nici noi, nici fetele de la creșă nu ne vom lua salariile”, spune ea.
Explicația e simplă: creșele din municipiu funcționează lângă o grădiniță, există un singur un stat de plată, pe care nimeni nu și-l mai asumă. Asta, deși grădinița rămâne în continuare la primărie, iar banii există pentru personalul de aici.
”Pe noi ne pălește în plin, pentru că azi aveam zi de salariu, nici nu știm când vom fi plătiți. Știm că liderul de sindicat e în discuții cu primăria să ne plătească, dar fiecare aruncă pisica de la unul la altul. Am apelat la dumneavoastră, că noi vedem că lucrurile merg spre un blocaj și numai dacă situația e spusă public se poate rezolva, altfel nu interesează pe nimeni”, spune directoarea.
Primăria și Inspectoratul tac
Instituțiile responsabile să rezolve această problemă nu au comentat nimic până la ora redactării acestui articol. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu a anunțat luni că va reveni cu un punct de vedere al instituției. Acesta încă nu a venit.
Inspectoratul Școlar ne-a trimis direct la liderul de sindicat din învățământ, Teodor Fârțonea. ”Vă trimit numărul de telefon al lui Fârțonea Teodor, lider sindicat SIP Sibiu, are mai multe detalii”, a răspuns oficial purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.
”De 31 de ani sunt în mișcarea sindicală și nu-mi vine să cred în ce groapă suntem. Tot timpul am crezut că mai creștem, că ne vom mai ridica. Am tot rugat ca unele idei să se coacă înainte să fie implementate, nu-mi vine să cred ce decizii se iau. Incredibil”, Teodor Fârțonea, liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Sibiu.
Sindicatul: „Am vorbit și la inspectorat și la primărie, zic că nu au nicio hârtie”
Teodor Fârțonea a fost luat și el prin surprindere de această situație. ”Acum, că n-au intrat banii, s-a aflat de blocaj. Trebuiau să anunțe problema de la început, nu acum, când băgăm cardul la Kaufland și vedem că nu avem bani”, spune sindicalistul.
”Din 15 septembrie, anul trecut, guvernul a dat o ordonanță, s-a modificat Legea Educației. Pentru că ele erau la primării până în acel moment, și au oferit primăriei posibilitatea să aleagă dacă dorește să rămână la ele, din ele, dacă nu, trebuiau să le arondeze la grădinițe de regulă cu program prelungit, iar dacă nu se putea, să le dea și la cele cu program normal.
Asta trebuia să se stabilească până la 1 octombrie anul trecut, de acolo fiecare să se organizeze cum crede. A picat guvernul, nu s-a mai făcut metodologia acestor noi unități de învățământ, neexistând această metodologie s-a amânat, iar ne-a adus totul până în noiembrie, când s-a făcut bugetul.
Primăria a avut în 9 februarie ședința de consiliu local prin care s-a aprobat bugetul. Ei spun că au așteptat până în ultima clipă o hârtie de la Inspectorat, ca să știe dacă prind sau nu cadrele din creșe, iar aceasta nu a ajuns. Au aprobat bugetul fără să cuprindă și creșele, iar acum nu au cum să plătească. Inspectoratul spune, la rândul său, că aștepta hârtie de la minister. Am vorbit și la inspectorat și la primărie, zic că nu au nicio hârtie. E o problemă tehnică. După părerea mea, primăria ar putea plăti, iar apoi să se deconteze de la Inspectorat. Legea generală spune că orice plată se face de la publicarea în Monitorul Oficial, iar opinia ministerului, pe care o estimăm noi, este că nu pot să plătească și pe luna ianuarie, pentru că ar însemna o plată retroactivă. Și ar cam trebui să plătească tot primăria. Doar că aici nu e buget pentru așa ceva”, explică Fârțonea.
Culmea este că Mediașul și Agnita au rezolvat problema înainte de a se ajunge în impas.
”Primăriile din Mediașul și Agnita au plătit ele și pe luna asta. La Sibiu se aștepta un document, nu l-au primit, cel puțin așa au zis, și au luat decizia să nu mai bage creșele pe statele de plată.
Unii au spus că fac grevă dacă se va continua așa. În sensul că nu vor mai vrea să vină la locul de muncă. Unii trebuiau să prevadă asta. Când știi că preiei, trebuie să te gândești înainte”, a completat liderul de sindicat.
Alt stăpân, alte salarii
Chiar și în momentul în care se va trece de acest blocaj, tot vor fi probleme legate de salarii. Asta deoarece sunt diferențe uriașe între grilele de salarizare din administrația locală, față de cele din Ministerul Educației.
Personalul din creșe va trece la o altă grilă salarială, mai mică. Iar asta nu le-a transmis nimeni angajaților, nici până acum.
”Problema este și mai complicată, pentru că Ministerul Educației are alte salarii față de primărie. Am solicitat inspectoratului să organizeze de urgență o întâlnire, să discute cu oamenii, pentru că poate nu toți vor să rămână în sistem. De luna viitoare asistentele medicale, de exemplu, s-ar putea să nu vrea să meargă, s-ar putea să aleagă să se angajeze la un cabinet medical. La asistentă e scădere cu o mie de lei la salariu. Scăderea e catastrofală. La primărie aveau alte salarii”, spune Fârțonea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 4910
Ultimele comentarii
Acum 16 ore
Kukuruku
Acum 16 ore
Vlad christian
Acum 17 ore
Victor
Acum 17 ore
Steve
Acum 17 ore
Gabytza Gabor