Joi,
20.11.2025
Ceata
Acum
3°C

Zelenski: Rusia a suferit în Ucraina pierderi fără precedent în ultimele decenii. 1.300 de soldaţi ucraineni, ucişi

Zelenski: Rusia a suferit în Ucraina pierderi fără precedent în ultimele decenii. 1.300 de soldaţi ucraineni, ucişi

Armata rusă se confruntă în urma invadării Ucrainei cu pierderi pe care nu le-a mai suferit niciodată în timpul unei ofensive, susţine preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează dpa, citat de Agerpres.

"Este cel mai mare pas înapoi pentru armata rusă de decenii", a declarat el într-o înregistrare de pe Telegram.

"Nicăieri în altă parte nu au pierdut atât de multe în atât de puţine zile. Forţele noastre fac totul pentru a pune capăt oricărui interes pe care duşmanul îl are pentru a continua acest război. Pierderile ruşilor sunt colosale", a mai spus el.

Ucraina susţine că armata rusă a pierdut 360 de tancuri, 1.200 de vehicule blindate, 60 de avioane de avioane de război şi 80 de elicoptere, dar aceste informaţii nu au putut fi verificate independent. Totuşi, notează dpa, şi surse din cadrul serviciilor occidentale au vorbit despre pierderi grele ale Rusiei.

Zelenski susţine că uneori trupele ruse au renunţat în masă la război şi că în anumite cazuri mai multe escadroane colaborează pentru a încerca să scape înapoi în Rusia. "Acesta este războiul nostru. Acesta un război pentru independenţa noastră", a mai spus el.

Mai târziu, Zelenski a spus, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti străini, că 1.300 de soldaţi ucraineni au murit de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.

"Au fost ucişi circa 1.300 de soldaţi de-ai noştri şi peste 12.000 din Rusia", a spus Zelenski, potrivit dpa.

Până acum, Ucraina nu a dat publicităţii informaţii despre propriile pierderi din rândul armatei, limitându-se doar la militarii care şi-au pierdut viaţa din armata rusă.

Este "un raport de unu la zece, dar asta nu mă face fericit", a mai spus Zelenski, potrivit AFP.

Pe 2 martie, armata rusă, care a angajat până acum 150.000 de soldaţi în luptă, a anunţat că pierdut aproape 500 de militari. De atunci nu a mai furnizat niciun bilanţ, deşi luptele continuă în numeroase oraşe din Ucraina.

Pe 8 martie, după aproape două săptămâni de conflict, Pentagonul a evocat o estimare cuprinsă între 2.000 şi 4.000 de morţi ruşi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1202

Comentarii

1 comentarii

Radu G

Acum 3 ani

Era de asteptat, Rusia nu se lupta cu o tara de bastinasi... se lupta cu o tara din Europa, inarmata de globalisti. Dar vor castiga, in final, apoi globalistii vor trebui sa dea socoteala.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus